Fosta iubită a iubitului meu a devenit prietena mea cea mai bună. Mi-a fost aproape mereu, nu vreau să renunț la relația cu ea

Fosta iubită a iubitului meu a devenit prietena mea cea mai bună

Dacă mi-ar fi spus cineva vreodată că o să ajung în situația asta, cu siguranță nu aș fi crezut și m-aș fi amuzat copios. Dar, surprinzător, chiar așa s-a întâmplat. Fosta iubită a iubitului meu a devenit prietena mea cea mai bună. Mi se pare un om deosebit, de încredere, pe care te poți baza. Dacă aș fi fost bărbat, sigur nu aș fi lăsat să-mi scape o asemenea persoană.

Au fost împreună un an

Angela și cu iubitul meu, fostul ei iubit, au fost împreună un an. Relația lor s-a desfășurat în ultimul an de liceu. Chiar dacă mai făceau glume pe seama căsătoriei, nu au ajuns să facă pasul ăsta. S-au despărțit dintr-o prostie, după ce au avut o ceartă mai puternică pe seama prietenilor și a faptului că nu reușeau să-și facă planuri împreună atunci când aveau timp liber. Petreceau mai mult separat… Eu cu Alex ne-am cunoscut în facultate, el fiind cu un an mai mare. În grupă cu mine, a fost însă Angela. Inițial, nu am știut nimic de povestea lor, ne-am împrietenit pur și simplu. Într-o zi, când i-am arătat poză cu iubitul meu, mi-a zis că îl știe. Atunci am aflat că este fostul ei iubit. Ideea e că noi ne împrietenisem foarte mult și nu avea sens să stricăm o relație atât de frumoasă.

Iubitul meu mai comentează din când în când pe seama prieteniei dintre noi

Eu și Alex vom împlini 4 ani de relație în curând. Din când în când mai comentează pe seama prieteniei dintre mine și Angela. Știu că pentru mulți poate părea ciudat având în vedere istoricul lor, dar fata nu mi-a greșit cu nimic. Dimpotrivă, mereu a fost un om de bază pentru mine și de mare ajutor. Mi se pare o persoană atât de onestă și săritoare. Nu văd de ce ar trebuie să nu mai vorbesc cu ea atâta timp cât nu se bagă în relația mea. În plus, mi-a demonstrat că îmi este de încredere și în timp a devenit o persoană apropiată mie.

Citește și Cum să eviți o ceartă cu iubitul. 6 lucruri esențiale care te vor ajuta să păstrezi armonia în relație

Mi-a fost alături de câte ori am avut nevoie

În sesiune, în facultate, m-a ajutat cu tot ce am avut nevoie. Și de fiecare dată, când mă vedea supărată, mereu avea un sfat bun pentru mine. Recunosc, am simțit în vocea ei un regret pentru despărțirea cu Alex, dar nu am văzut-o ca pe o amenințare pentru relația mea cu el. Mi-a spus că a fost o experiență frumoasă, care însă s-a încheiat definitiv, iar pentru ea nu mai are importanță acest subiect. În plus, ea este cu cineva de ceva vreme. Multe persoane mă șicanează când aud că fosta iubită a iubitului meu a devenit prietena mea cea mai bună, dar sincer mie îmi face bine această prietenie, iar lucrurile dintre ele sunt de mult timp încheiate.

Citește și Cum îți dai seama că trăiești cu un bărbat narcisist. 5 lucruri toxice pe care le face în relație, avertismentul specialiștilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…