Feli Donose iubește din nou, după despărțirea de tatăl fetiței ei. Ce s-a aflat despre actualul ei partener: “Nu am nicio jenă să mă manifest așa cum simt”

Feli Donose și-a refăcut viața sentimentală, după separarea de tatăl fetiței sale. Celebra cântăreață s-a despărțit de Cătălin în anul 2022, după o frumoasă poveste de dragoste care a durat nu mai puțin de cinci ani. Ei bine, acum, frumoasa solistă iubește din nou. Iată ce s-a aflat despre noul ei partener de viață!

Feli Donose are un nou iubit, după separarea de tatăl fetiței sale

În vârstă de 37 de ani, Feli Donose este una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi din țară. Ea are o voce incredibilă și a demonstrat acest lucru în multe rânduri.

După ce a născut, însă, vedeta a pus cariera pe locul doi. Ea a devenit mamă în anul 2018. Atunci, a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Și când toată lumea credea că solista va ajunge la altar alături de tatăl copilului său, cei doi s-au separat. Se întâmpla în 2022.

Feli Donose, despre despărțirea de Cătălin

În urmă cu ceva timp, artista a vorbit despre separarea de tatăl fetiței sale, Nora Luna. Vedeta a mărturisit că nu regretă decizia luată, însă își amintește cu durere de teama pe care a simțit-o atunci când a anunțat despărțirea de bărbat.

”Ziua în care am anunțat divorțul de tatăl fetiței a fost cea mai grea pentru mine. Îmi era frică de părinții noștri, mă gândeam să nu îi rănim, ei nu înțeleg că s-au schimbat vremurile și la un moment dat trebuie să te rupi.  Mama spera să ne împăcăm, că e copilul la mijloc.

Am început să mă gândesc la mine și am zis că dacă am făcut acest pas a fost să fie Nora Luna bine. În momentul în care am postat mesajul cu despărțirea am bufnit în plâns”, a spus Feli Donose, acum ceva timp, pe Instagram.

Citește și Alina Eremia, cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodnă, fanii au felicitat-o imediat!

”Iubirea e așezată”

Totuși, cântăreața a trecut peste perioada grea din viața sa și chiar a dat o nouă șansă iubirii. Iată ce spune vedeta despre noul bărbat care îi este alături.

”E un om care m-a făcut să înțeleg că iubirea nu-i cu ”Am trecut de fluturi în stomac”. Vezi că ni se potrivește cumva piesa asta, chiar dacă nu e despre el, e scrisă acum 2 ani de zile.

Iubirea e așezată. E o treabă ca să zicem așa, în care eu mă simt protejată, înțeleasă și mă simt ca atunci cum mă simt când sunt singură.

N-am nicio jenă să mă manifest cum simt. Dacă sunt furioasă pot să spun ”Nu vreau, lasă-mă”. Nu contează (n.r. – din ce zonă a țări este iubitul ei).

Ideea este că e un om așezat, care pe mine mă ajută și mă mir că mă suportă și chiar îmi puneam întrebarea la un moment dat: ”Suntem de jumătate de an împreună și eu nu mă cert cu băiatul ăsta”.

Da, prietenele mele care au relații normale și sănătoase zic: ”Felicia, asta e o relație normală”, a spus Feli Donose, în cadrul unei emisiuni la radio, conform wowbiz.ro.

Citește și Imagine rară cu Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner. Cum arată cei doi acum: “Vaiiii cât de frumoși sunteți!”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…