Emily Burghelea a născut un băiețel. Vedeta, mamă pentru a doua oară: “Faceți cunoștință cu voinicul nostru de 10”

Emily Burghelea a născut un băiețel

Emily Burghelea a născut un băiețel. Cunoscuta blondă a devenit mamă pentru a doua oară vineri seară. La scurt timp după ce micuțul a venit pe lume vedeta a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

Emily Burghelea a născut un băiețel: “Ai așteptat să ajungă tati ca să o țină de mână pe mami”

Emily Burghelea a povestit pe pagina sa de Instagram că a născut abia după ce soțul ei, Andrei, a ajuns la maternitate. Vedeta mărturisește că a născut pe cale naturală, repede și ușor. Băiețelul are 3700 de grame și a primit nota 10 la naștere.

De asemenea, Emily mărturisește că a născut cu zâmbetul pe buze și aceeași stare a avut-o și pe perioada travaliului. Foarte emoționată, vedeta a încheiat mesajul spunându-le urmăritorilor săi că este magic ceea ce ea și soțul ei trăiesc.

“Bine ai venit pe lume, sufletul meu! Ai așteptat să ajungă tati ca să o țină de mână pe mami, iar când amândoi am fost acolo să te întâmpinăm, te-ai născut ca un înger, repede și ușor, pe cale naturală și ne-ai uimit pe toți!

Faceți cunoștință cu voinicul nostru de 10! N-aș fi crezut că în pântecele mele se ascundea un bebeluș așa de mare! Vă vine să credeți că are 3700 de grame și cu toate acestea sunt ca nouă? El este minunea mea de la Dumnezeu…

L-am născut cu zâmbetul pe buze, la fel cum am fost și pe toată perioada travaliului, iar când mi l-au pus doctorii la piept cerul s-a deschis și îngerii au început să cânte pentru noi…

Ce trăim acum este magic!”, a scris Emily Burghelea pe rețelele de socializare.

Emily Burghelea și soțul ei, Andrei, mai au împreună o fetiță pe nume Amedeea, în vârstă de doi ani.

Emily Burghelea își dorește o familie numeroasă

Într-un interviu acordat pentru ego.ro, Emily Burghelea mărturisea că este sigură că o să reușească să se descurce cu doi micuți. Încă de când a devenit mămică pentru prima oară, vedeta și-a dat seama de tot ce trebuie să facă, chiar dacă nu avea experiență.

“Îți dai seama că o să fiu mamă de doi? Știi cum e, Dumnezeu ți le dă dacă poți să le duci și eu chiar sunt convinsă că o să reușesc să le fac pe toate cu brio. Așa cum m-am descurcat cu Amedea, deși nu aveam niciun fel de experiență cu cei mici pentru că eu nu am avut în familie copii mici pe care să îi cresc sau să crească pe lângă mine. Practic, eu m-am trezit cu propriul meu copil în brațe și dintr-o dată s-a activat în mine instinctul care mi-a spus exact ce trebuie să fac, când trebuie să fac și cum trebuie să fac. Și este minunat sentimentul acesta pe care Dumnezeu ți-l poate oferi doar când ești mamă. Instinctul matern este ceva fantastic, mi se face pielea de găină când vorbesc despre el”, a spus vedeta pentru ego.ro.

De asemenea, vedeta ne-a mărturisit că mereu și-a dorit să aibă parte de o familie numeroasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…