Dieta lui Kate Middleton. Cum reușește soția prințului William să-și mențină silueta suplă, la 40 de ani. Trucul la care apelează

Dieta lui Kate Middleton

Kate Middleton este un exemplu de eleganță și rafinament pentru multe femei din lume. Ducesa de Cambridge reușește să se mențină în formă, iar silueta ei nu a avut prea mult de suferit, deși a născut trei copii. Mișcarea și alimentația echilibrată sunt secretele ei, iar dieta lui Kate Middleton este una destul de restrictivă, potrivit presei internaționale. Cum își menține formele soția prințului William, la 40 de ani?

Dieta lui Kate Middleton, cu ajutorul căreia se menține la 40 de ani

Soția prințului William este una dintre cele mai elegante prezențe feminine din lume. Aparițiile ei inspiră multe femei și nu dezamăgesc niciodată. La 40 de ani, Kate Middleton are aceeași siluetă pe care o avea și atunci când a intrat în familia regală. Deși a născut trei copii, ducesa a reușit de fiecare dată să scape rapid de kilogramele acumulate în timpul sarcinii și să revină la silueta ei.

Mulți spun că soția lui William este chiar mai slabă în prezent decât era atunci când a început să formeze un cuplu cu fiul regelui Charles. Secretul ei constă într-o disciplină de fier în ceea ce privește alimentația. S-a speculat mult pe baza regimului alimentar pe care îl are ducesa, iar acum s-a aflat cum se menține în formă. Dieta lui Kate Middleton urmează principiile alimentare ale dietei Dukan, în mare, potrivit presei internaționale.

Alimentația prințesei se bazează în principiu pe proteine de origine animală și legume. Carbohidrații și grăsimile nu sunt permise decât în cantități mici în această dietă. Uleiul și prăjelile nu au ce căuta, așadar, în meniul ei. Regimul clasic Dukan are mai multe faze, iar în prima etapă nu se consumă nici fructe sau legume. Cel mai probabil, Kate Middleton ține o variantă adaptată a dietei, pentru a se menține la greutatea dorită, nu pentru a slăbi.

Dieta lui Kate Middleton
Kate Middleton se menține în formă urmând reguli alimentare precise

Cum arată mesele lui Kate Middleton dintr-o zi

Presa din Regat a dezvăluit, la un moment dat, care sunt mesele ducesei, pe parcursul unei zile. Potrivit Daily Mail, Kate Middleton este mare fană a smoothie-urilor pentru micul dejun. Ea optează cel mai des pentru o combinație de plante verzi, precum kale, spanac, coriandru, la care adaugă spirulină, matcha și afine. O altă variantă de mic dejun preferată de ducesă este terciul de ovăz.

La prânz, Kate alege de obicei feluri de mâncare fără carne, deși nu este vegetariană. Un chef celebru care a gătit pentru cuplul regal în timpul unei vizite în India a dezvăluit ce au mâncat William și Kate la prânz. Bucătarul le-a gătit kebab de legume și linte cu curry celor doi. Ducesa este, de asemenea, mare fan sushi, dar îi plac foarte mult și salatele, precum și supele reci.

Pentru cină, Kate și William aleg de obicei fripturi slabe sau pește, însoțite de legume sau salate, iar carnea de pui este preferata lor. Cuplul regal iubește pastele, însă nici William, nici Kate nu fac excese atunci când vine vorba despre carbohidrați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…