Dezvăluirea emoționantă făcută de Oana Roman, la o lună de la moartea mamei sale. A spus-o cu ochii în lacrimi: „N-am avut putere”

Dezvăluirea emoționantă făcută de Oana Roman, la o lună de la moartea mamei sale. A spus-o cu ochii în lacrimi

A trecut mai bine de o lună de când Oana Roman și-a pierdut mama. Vedeta nu își poate reveni și suferă în continuare după moartea Mioarei Roman. Recent, ea a făcut o dezvăluire emoționantă pe rețelele de socializare.

Ce a transmis Oana Roman, la mai bine de o lună de la moartea mamei sale

Pe 23 februarie, Oana Roman a primit vestea că mama sa nu mai este. Vedeta se afla în vacanță în Egipt alături de fiica ei, atunci când Mioara Roman s-a stins din viață la centrul de îngrijire unde era internată. Oana și-a întrerupt de urgență călătoria și s-a întors în țară, pentru a-și conduce mama pe ultimul drum.

Chiar dacă a trecut mai bine de o lună de la înmormântare, fiica Mioarei Roman se gândește tot timpul la ea. Vedeta și-a reluat activitățile de zi cu zi, însă nu trece nicio zi fără să fie cu gândul la cea care i-a dat viață. Oana a recunoscut recent că până acum nici nu a avut puterea să citească mesajele oamenilor, în care aceștia îi transmiteau condoleanțe pentru pierderea mamei sale.

Vezi și: Cum și-a făcut apariția Oana Roman la un eveniment, la aproape o lună de la moartea mamei sale. Detaliul pe care l-au observat toți

”Nu am putut până azi să citesc comentariile de condoleanțe din ziua când mama a plecat! Le-am citit acum. O parte din ele. N-am avut putere să le citesc pe toate. Mi-au scris mulți cunoscuți, prieteni, colegi… dar și zeci de mii dintre voi. Vă mulțumesc fiecăruia în parte. E foarte greu să trăiesc fără ea. Mai greu decât am crezut”, a transmis Oana Roman, pe Instagram Stories.

Oana Roman, la înmormântarea mamei sale

Oana Roman, criticată pentru că a renunțat la doliu

La șase săptămâni de la moartea mamei sale, Oana Roman a renunțat la hainele de doliu. Vedeta a primit numeroase critici pe rețelele de socializare, pentru că nu se mai îmbracă în negru. Oana le-a închis gura răutăcioșilor și a transmis:

Vezi și: Oana Roman și-a retras fiica de la școala privată: “Un eșec total”. De ce a luat această decizie

”Atâta primitivism și răutate ca la noi, nu există. Degeaba vă îmbrăcați un an în negru și țineți post, dacă judecați și jigniți pe alții. Asta apropo de cei care se trezesc să-mi dea mie lecții despre cum trebuie să-mi trăiesc doliul. Vedeți-vă de viața voastră, că eu nu dau lecții nimănui. Punct!”, a transmis fiica lui Petre Roman în mediul online.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…