Delia, apariție senzuală pe internet. Ipostaza care a încins imaginația bărbaților: „Tremură toată România”

Delia Matache este în continuarea un adevărat icon, fiind foarte apreciată din punct de vedere muzical. Nonconformistă și asumată, aceasta nu se ferește să își expună trupul de zeiță pe internet, fără să o deranjeze comentariile negative ale următitorilor săi.

Delia, răvășitoare la poalele celor mai frumoși munți

Artista care ne cântă și ne încântă de mai bine de 20 de ani este o mare amatoare de vacanțe, fie ele în țară sau în străinătate. De această dată, Delia și soțul său, Răzvan Muntean, au ales să își petreacă vacanța în Munții Dolomiți, considerați cei mai frumosi din Europa. Situați în nordul Italiei, la granița cu Austria, Dolomiții au fost cadrul perfect pentru cele mai sexy poze pe care Delia le-a publicat în ultima perioadă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Delia (@delia)

Odată postate pe Istagram, fotografiile în care Delia apare ca trasă prin inel, cu formele voluptoase la vedere, au strâns nenumărate reacții și aprecieri, care mai de care mai admirative, dar și mai nesuferite, pentru că, nu-i așa?, nu toată lumea poate fi de acord cu ceea ce facem.

„Am intrat doar să văd cum te ceartă lumea că îți arăți fundul pe Insta”, „Frumusețea începe atunci când te hotărăști să fii tu însăți. Așa cum esti tu, Delia. Ești autentică ❤️ și nu are rost să vorbim despre corp sau sănătate, pentru că știm cu toții că te îngrijești foarte mult ?? cea mai tare cântăreață corp și voce!”, „Postează Delia câte o poza, de tremură toată România!”, au fost doar o parte din comentariile fanilor, pe Instagram.

Boala cu care se confruntă Delia

Deliei îi place să se plimbe foarte mult, să se distreze și să nu simtă trecerea anilor. Puțini știu, însă, că suferă de o boală interesantă, la fel ca Smiley, colegul său de breaslă. După ce acesta a mărturisit că are sindromul Peter Pan, și artista a recunoscut că are aceeași problemă care se manifestă printr-un comportament de copil, majoritatea persoanelor având această problemă din cauza trăirilor din copilărie.

„În esență, suntem niște copii dezvoltați. Ni se mai ridează pielea, avem experiență și bani, dar tot copii suntem. Ne cumpărăm jucării. Cu aceeași bucurie, mă uit și fac: ‘iiii, magazin de jucării, orice, cosmetice, tricouri’. Și n-ai voie să uiți, depinde cum te-a marcat copilăria. Pe mine copilăria mea m-a marcat”, a declarat Delia.

Sindromul Peter Pan a fost adus în vederea publicului de Dan Kiley în anul 1983. Persoanele sindromul Peter Pan pot refuza să adopte responsabilități de adult, se confruntă cu dificultăți în menținerea unor relații sănătoase și au o nostalgie pentru tinerețe. Persoanele cu sindromul Peter Pan pot avea dificultăți în a trăi o viață normală de adult. Chiar dacă sindromul Peter Pan PPS nu este un diagnostic recunoscut, este un termen popular în psihologie folosit pentru a descrie un adult care are dificultăți în a se maturiza. Termenul a primit denumirea după personajul Peter Pan, baiatul care nu îmbătrânește niciodată, creat de J.M. Barrie în anul 1902. Oamenii cu acest sindrom prezintă o serie de comportamente sociale, ideologii și trăsături care sunt considerate imature.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…