De ce se pune busuioc sub pernă în Ajun de Sfântul Andrei. Care este semnificația acestei tradiții, de fapt

De ce se pune busuioc sub pernă în Ajun de Sfântul Andrei. Se spune că acesta este cel mai vechi obicei respectat de fetele tinere, necăsătorite. Sfântul Andrei se sărbătorește pe 30 noiembrie și este una dintre cele mai importante sărbători ale acestei perioade, cu multe tradiții și obiceiuri. Sfântul Andrei mai este numit „Cel dintâi chemat”, deoarece el a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat.

De ce se pune busuioc sub pernă în Ajun de Sfântul Andrei

Sfântul Andrei a fost primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, drept urmare, este considerat creștinătorul poporului român.

De ce se pune busuioc sub pernă pe 29 noiembrie
De ce se pune busuioc sub pernă pe 29 noiembrie

Pe 30 noiembrie, credincioșii țin anumite tradiții și superstiții. Tradiţia spune că fetele nemăritate îşi pot visa, în noaptea de Sfântul Andrei, bărbatul ursit. Pentru ca acest lucru să se întâmple, tinerele trebuie să pună busuioc sub pernă.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

  • În noaptea Sfântului Andrei, se spune că strigoii umblă liberi. Acești strigoi sunt spiritele celor care nu au ajuns în lumea de „dincolo” după înmormântare.
    fetele nemăritate își pun busuioc sfințit sub pernă pentru a-și visa ursitul.
  • Acestea își mai pot pune sub cap 41 de boabe de grâu şi, dacă visează că le ia cineva grâul, se vor mărita.
  • fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. Apoi, dis de dimineață, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apă din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc.
  • De Sfântul Andrei, oamenii aduc în casă crenguţe de vişin și le pun în apă.
  • Tradiția spune că dacă vor înflori până la Crăciun, vor avea un an bogat.
  • se iau 12 cepe și se pun în pod până la Crăciun. Cele care se vor strica vor prevesti lună ploioasă
  • Se mai spune că în noaptea de Sfântul Andrei, incantațiile și rugăciunile sunt mai puternice.

Fetele își vor visa ursitul în noaptea de Sfântul Andrei

  • În noaptea de 29 noiembrie, se pune grâu la încolțit. Fiecare membru al familiei își alege un vas în care pune grâu la încolțit.
  • Înălțimea și desimea grâului crescut până la Anul Nou arată cum va fi anul viitor pentru persoana respectivă.
  • Dacă grâul este sănătos și înalt, va semnifica un an prosper și un viitor îmbelșugat, dar și sănătate și succese.
  • Tot în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, bătrânii credeau că locuințele lor sunt bântuite de sufletele oamenilor răi.
  • Motivul pentru care oalele se întorc cu gura în jos este acela că spiritele rele nu vor putea intra în casă
  • În noaptea de 29 noiembrie fete și băieți se adună în aceeași casă
  • Ei pun pe o masă mai multe căpăţâni de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse.
  • Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol Andeei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea.
  • Ei au călcat pe urmele tatălui, trăind din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…