De ce se ceartă cuplurile în vacanță. Specialistul explică motivele și oferă sfaturi prețioase pentru a evita acest lucru

De ce se ceartă cuplurile în vacanță

Vacanța de vară este poate cel mai așteptat moment al anului. Planificată minuțios cu mult timp înainte, aceasta se poate însă transforma într-un motiv de ceartă pentru unii români, cunoscute fiind certurile aprinse din fața recepțiilor unităților de cazare. Există însă câteva cauze pentru care oamenii ajung la conflict în concediu, deși motivul principal pentru care au plecat de acasă este relaxarea. Iată ce ne recomandă psihoterapeutul pentru a nu ajunge să ne certăm atunci când ar trebui să petrecem timp de calitate împreună.

De ce se ceartă cuplurile în vacanță

Este important ca atunci când plecăm în vacanță, să nu luăm cu noi și bagajul de frustrări pe care l-am acumulat la locul de muncă sau în diversele situații cotidiene. În plus, nu trebuie să existe o presiune a numărului de obiective îndeplinite în respectivul sejur, pentru că de multe ori se întâmplă ca la întoarcerea din concediu să fim mai obosiți decât atunci când am plecat.

”O vacanță este visată tot timpul anului și avem așteptări enorme de la acea perioadă: să reparăm casa sau mașina, să ne vedem cu vechii prieteni, să ajungem la părinții din alte orașe sau țări, să vizităm destinații noi, incitante și să ne și relaxăm! Unii oameni își fac liste imense de obiective pe care trebuie să le bifeze într-o singură vacanță de 7-8 zile. Acest „trebuie” este lipsit de sens, pentru că atunci când apare obligativitatea, plăcerea dispare. O vacanță de calitate nu este una în care reușim să vedem 10-15 obiective, iar la sfârșitul ei suntem epuizați și frustrați de plafonul cheltuielilor, ci e una în care reușim să ne relaxăm, fără presiuni și cerințe exterioare sau așteptări aberante”, spune Beatrice Popescu, psihoterapeut în cadrul Centrului Medical Bellanima.

De ce nu se pot bucura pe deplin de concediu adulții care merg cu copii

Un alt factor de stres care poate afecta dinamica familiei este schimbarea mediului înconjurător. Mulți părinți, în special cei cu copii foarte mici, trăiesc zilele de concediu mereu în alertă: să nu se rănească cel sau cea mică la tobogan, să nu se piardă pe plajă, să înoate fără evenimente neplăcute, și așa mai departe. Psihoterapeutul afirmă că, prin natura lor, copiii sunt foarte adaptabili, iar în momentul în care se află într-un mediu nou, având în jur mulți alți copii, își creeaza propriul univers și este posibil ca pe perioada vacanței să prefere să comunice mai mult cu acești noi prieteni decât cu părinții.

”Uneori, și acest lucru s-a observat în pandemie, cuplurile fără copii nu reușesc să se deconecteze în prezența partenerului, pare că brusc, după ce un an întreg s-a împărțit timpul între casă și job, în vacanță există prea mult timp la dispoziție în prezența partenerului și, invariabil, apar pe tapet nemulțumiri mai vechi, legate de relația cu socrii, cu părinții, nemulțumiri financiare. În plus, în loc să se concentreze pe călătoria în sine, unii își iau cu ei munca în vacanță, refuzând să se bucure de starea de vacanță”, a adăugat specialistul.

Sfaturile specialistului pentru o vacanță fără conflicte

Pentru a evita certurile fără rost atunci când ne aflăm în concediu, specialistul ne oferă și câteva recomandări:

”Nu trebuie neglijate hobby-urile niciunui membru al familiei, pentru că acesta se va simți frustrat și va rămâne cu ideea că vacanța a fost a celorlalți. Ideal ar fi să se decidă de la început, în unanimitate, dacă se dorește mare, munte sau o vacanță culturală. Apoi, se poate face un program care să includă activități cât mai diverse, pentru ca nimeni să nu fie neglijat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…