Laura Stone a fost invitata Danei Săvuică în edița cu numărul 61 a emisiunii EGO Life. Fosta câștigătoare a Miss România 1988 a vorbit fără ocolișuri despre reperele pe care le au tinerii din ziua de astăzi și modelele care se regăsesc în societate. Fosta actriță nu a ezitat să o includă în categoria „așa nu” pe Bianca Drăgușanu, din cauza multiplelor operații estetice.
De ce Laura Stone nu ar vrea să arate ca Bianca Drăgușanu
Laura Stone a plecat din România imediat după Revoluție și s-a stabilit în Italia, acolo unde avea să îi cucerească pe toți cu frumusețea și farmecul ei.
Deși a părăsit țara cu gândul de a-și continua cariera de model în „Cizmă”, Laura a dat însă uitării podiumul după ce a primit oferte să joace în filme și seriale. Așa a ajuns să își treacă în CV roluri din pelicule importante precum “Anare Anare”, “Tʼamo e tʼamero”, dar și din telenovelele italiene “Lʼincantessimo”, “Vivere” și “Cento vitrine”.
În anii cât a locuit în Italia, Laura s-a bucurat de sprijinul celebrului regizor Franco Zefirelli. Acesta a spus despre românca ce i-a fost elevă timp de doi ani la Școala Zefirelli din Roma că „are expresivitatea și cearcănele Annei Magnani”.
Laura Stone, mesaj tranșant pentru tienerele care vor să o copieze pe Bianca Drăgușanu: „Nu este un bun exemplu”
Considerată la vremea respectivă modelul român cu cele mai lungi picioare, înainte de Revoluție, Laura Stone era una dintre cele mai apreciate manechine din țara noastră. A câștigat inclusiv titlul de Miss România, în 1988, după ce a participat la competiția de frumusețe dintr-o întâmplare.
Vocea ei este extrem de aprieciată în domeniu și este cunoscută ca fiind o persoană care spune lucrurilor pe nume. Într-o discuție cu Dana Săvuică, moderatoarea emisiunii EGO Life și cu Raluca Andrei, manechin și organizatoare a singurului concurs de Miss&Mister pentru adolescenți din România, despre modelele pe care le au tinerii din ziua de astăzi, Laura Stone a mărturisit că sub nicio formă nu și-ar dori să arate ca Bianca Drăgușanu.
Fostul manechin este de părere că vedeta a exagerat cu operațiile estetice în ultimii ani și a declarat că îi aprecia mult mai mult frumusețea atunci când nu apelase încă la astfel de intervenții.
„Nu mi-aș dori să arăt ca Bianca Drăgușanu. Nu o cunosc, dar nu mi-aș dori să fiu ca ea. Nu este un bun exemplu. Ea nu mai este ce a fost. Am văzut câteva fotografii cu ea când era tânără și era superbă. Avea nasul frumos, ochii frumoși.”, a spus Laura Stone în ediția din această seară a emisiunii EGO Life.

Laura Stone, Raluca Andrei și Dana Săvuică dezbat cele mai interesante subiecte despre modelling în ediția a 61-a a emisiunii Ego Life, care se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, pe www.ego.ro, Facebook Ego.ro dar și canalul nostru de YouTube.