Există o credință împrăștiată printre enoriași conform căreia femeile nu ar avea voie în Sfîntul Altar, dar bărbații da. Această practică denotă misoginism, însă Biserica nu face discriminări între bărbatul mirean, preot și femeie. Totuși, se impun unele reguli doar cu scopul de a fi păstrată o ordine. În anumite cazuri excepționale, femeia are voie în Altar. Iată care sunt aceste cazuri.
„Dacă Hristos este Altarul bărbatului, femeia este Biserica bărbatului”
Omul contemporan își formează idei în funcție de ce vede și ce aude. Există întrebări de genul „De ce femeia nu are voie în Altar?”. Răspunsul este simplu, pentru cei ce au urechi să audă și minte să înțeleagă. Trebuie plecat cu explicația de la momentul creării bărbatului și a femeii. În timp ce cei doi sunt diferiți ca natură și înzestrare, ei sunt complementari. Femeia a fost creată pentru bărbat, pentru ca acesta să nu mai fie singur și pentru a-l ajuta în viață.
Astfel, femeia nu este nici sclava bărbatului, dar nici stăpâna. Cei doi sunt egali unul față de celălalt și vor deveni un trup, bărbatul reprezentând raționalul, iar femeia afectivul. În creștinism, femeia este pusă în umbră, plecând de la păcatul săvârșit de Eva. Însă și Adam i-a urmat imediat exemplul. Unii bărbați creștini consideră că femeia îi este inferioară, sclavă, însă nu acesta este adevărul: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea (…) Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte”, după cum scrie în Sfânta Scriptură.
De aici se poate vedea că Creștinismul nu este misogin, ci oamenii și interpretarea dată fac să existe acest fenomen. Puțini știu că Altarul, la începutul creștinismului, nu era separat de biserică, așa cum este în prezent. Era locul unde preoții săvârșeau Jertfa lui Hristos și unde Acesta venea în mijlocul credincioșilor. Neavând legătură cu activitățile preoțești, femeile nu aveau ce să caute în zona Altarului.
Dilema despre accesul în Altar a femeilor a pornit de la discuția legată de hirotonia acestora, lucru incompatibil în creștinism. Odată cu apariția Catapetesmei, sau iconostas, peretele despărțitor dintre Altar și naos, locul unde se adună credincioșii, s-a considerat că Altarul este ceva sacru, unde nu au voie femeile, ci doar preoții. Apariția iconostasului se datorează dezvoltării cultului icoanelor, dar și pentru că, în trecut, credincioșii erau mai interesați de mișcările preoților decât de propriile rugăciuni.
De aici a plecat ideea că femeia nu are ce căuta în Altar, însă se aplică oricărei alte persoane, chiar și bărbat, care nu are nicio legătură cu preoția. Sunt și situații când femeile pot intra în Altar. Prima are loc în momentul sfințirii unui nou Altar. Atunci, toți credincioșii, femei sau bărbați, pot intra în Altar, ca semn al iubirii divine. A doua situație este la mănăstirile de maici, unde femeile care s-au dăruit lui Dumnezeu, numite și „miresele lui Hristos”, pot ajuta preoții la slujbe. Este aceeași situație întâlnită în parohii, unde bărbați mireni ajută preoții la cele necesare, potrivit preotului Eugen Tănăsescu, autor al unui editorial disponibil pe dexologia.ro.
