De ce a părăsit Maria Constantin Survivor 2023: “Mi-am demonstrat suficient de multe”

De ce a părăsit Maria Constantin Survivor 2023

Faimoșii au pierdut miercuri seară un om din echipă.  De ce a părăsit Maria Constantin Survivor 2023? Vedeta a tras concluzii clare după numai câteva zile în Republica Dominicană.

De ce a părăsit Maria Constantin Survivor 2023. Artista a fost eliminată de votul publicului

Maria Constantin este prima concurentă care pleacă din echipa Faimoșilor de la Survivor 2023. Publicul a votat, iar ea a fost trimisă acasă după numai câteva zile de competiție. Imediat după ce a aflat că este eliminată artista a vorbit despre experiența Survivor, dar și despre cum vede plecarea acasă la scurt timp după ce a ajuns în Republica Dominicană.

„A fost o experiență wow pentru mine. Cred că am învățat câte ceva de la fiecare coleg de-al meu în parte. Sunt fericită că am avut parte de o astfel de o experiență. De asemenea, cred că mi-am demonstrat suficient de multe lucruri chiar și într-o săptămână. Ceea ce nu știu oamenii de acasă e că aici parcă timpul trece mult mai greu. Mă bucur că poate am fost de folos cu ceva. Asta este, mă duc acasă, la familie”, a spus Maria Constantin.

Vedeta a mai spus apoi că poate mai mult de atât și și-ar dori să lupte ca să meargă mai departe. Chiar dacă nu este o persoană sportivă, Maria Constantin spune că are ce s demonstreze.

Maria Constantin a declarat, cu lacrimi în ochi, că și-ar dori să lupte mai departe
Maria Constantin a declarat, cu lacrimi în ochi, că și-ar dori să lupte mai departe

Gheboasă a cerut să părăsească Survivor 2023: „M-am decis că vreau să merg acasă”

La scurt timp după ce Maria Constantin a fost eliminată de la Survivor de votul publicului, Gheboasă a cerut să plece acasă. Tânărul și-a rugat colegii să îl nominalizeze pentru Consiliul de eliminare. Ștefan Stănilă și Ionuț Iftimoaie, cei care au câștigat imunitatea, i-au nominalizat pe DOC, respectiv Maria Constantin.

„Eu, sincer, rog toți oamenii care se uită la mine să nu mă voteze pentru că nu mă regăsesc pe insulă. Nu mai pot să stau nemâncat, nu mai pot să mai stau fără soția mea și fără oamenii de acasă. Eu acasă mă simt cel mai bine și îmi e foarte greu pe insulă. De aceea îi rog pe toți cei care mă urmăresc pentru că îmi e foarte greu pe insulă și tot ce îmi doresc e să ajung acasă. M-am decis că vreau să merg acasă pentru a-i dărui soției mele un cadou și acel cadou este un copil’, a spus Gheboasă printre lacrimi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…