De ce a fost descalificată Bia Khalifa de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Gestul care a întrecut orice limită

De ce a fost descalificată Bia Khalifa de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Bia Khalifa a fost descalificată de la  “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Scandalurile în care a fost implicată și un gest incredibil făcut față de cântăreața Ami i-a determinat pe cei din staff să o descalifice din competiție.

De ce a fost descalificată Bia Khalifa de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Bia Khalifa și cântăreața Ami au fost într-un continuu război cât timp s-au aflat în Republica Dominicană. Motivul ar fi fost comportamentul vedetei rețelelor dedicate adulților.

“Nu mi-a fost greu să dorm pe scânduri, nici să beau shake-uri scârboase, ori să îndur foamea. Ci -singurătatea – pentru prima oară am simțit-o pe pielea mea la modul cel mai serios. (…) Am plecat să experimentez ceva nou – iar “noul” a venit și sub forme neașteptate. Pentru prima oară în viață mea am primit -bullying- neplăcut, însă am trecut și de testul asta”, scria Ami pe Instagram imediat ce s-a întors din Republica Dominicană.

Potrivit fanatik.ro, au existat atât agresiuni verbale, cât și fizice asupra cântăreței Ami din partea Biei Khalifa. În timpul unui scandal între ele, blondina nu s-a stăpânit și a făcut un gest total neașteptat. Fără să se mai gândească la consecințe a scuipat-o pe Ami, iar ulterior producătorii au decis să o descalifice de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

“Bia: Atât ştiţi. Să vorbiţi pe la spate.

Ami: Bia, am încercat să-ţi zic.

Bia: Taci, fă, când vorbesc eu şi liniştea tace. Du-te, aşa.

Ami: Am ales să plec, să evit, pentru că ieşea un adevărat circ. Dacă mă pun cu ea, nu ştiu cât de bine ar ieşi, oricum e foarte multă tensiune în camp”, este o parte dintr-una dintre conversațiile dintre Ami și Bia Khalifa.

Nu doar cu Ami a avut Bia Khalifa scandaluri la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Nu doar cu Ami s-a certat Bia Khalifa. A avut un scandal ca la ușa cortului și cu Giani Kiriță. De asemenea, nici Cornel Palade nu a scăpat de scandal cu blondina. Ulterior, Bia Khalifa a avut certuri și cu Tania Popa.

”Dacă eu aș fi auzit din gura acestei domnișoare cuvinte pe care i le-a adresat lui Ami sau lui Cornel, cred că nu țineam cont că sunt la o emisiune, că sunt niște reguli, că nu avem voie să facem lucruri, cred că săream pârleazul (…).

Îi scoteam mâna din umăr și cu ea făceam așa pam, pam, pam. Nu aș fi tolerat, ăsta e singurul lucru pe care nu îl suport și nici în teatru nu îl suport. Nu suport când este jignit un om, mai ales când nu merită”, a declarat Tania Popa.

Ce studii are de fapt Bia Khalifa

Bia Khalifa, pe numele său real Bianca Neculai, este cunoscută în special în mediul online, fiind o prezență constantă și în filmulețe pe Tik Tok. Însă popularitatea sa a crescut și mai mult după apariția la iUmor, de la Antena 1, emisiune în care a prezentat un număr de roast îmbrăcată doar în măști de protecție. În ceea ce privește nivelul de studii, tânăra nu se ferește să recunoască faptul că nu a fost nu prea a fost prietenă cu școala. Bia Khalifa a terminat doar 8 clase, dar spune că încearcă să se mențină „cultă” citind diverse cărți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…