Daniela Crudu, din nou în culmea fericirii! Vestea venită în urmă cu puțin timp: “E gravidă”

Daniela Crudu, din nou in culmea fericirii! Vestea venita in urma cu putin timp E gravida

Bucurie mare în familia Danielei Crudu! Sora ei, Ana Maria, este însărcinatăși urmează să devină mamă pentru prima dată în luna septembrie. Anunțul a fost făcut public chiar de tatăl vedetelor, Nelu Crudu.

Familia Danielei Crudu se mărește

În urmă cu trei ani, sora Danielei Crudu s-a mutat definitiv în Suedia, unde a decis să înceapă o nouă viață alături de Adrian, cel care i-a devenit soț. Au făcut cununia civilă în septembrie 2021, iar în iunie 2022, cei doi și-au oficializat relația și în fața lui Dumnezeu, evenimentul având loc în Italia. Iată că acum, Ana Maria va naște în curând.

Sora vedetei așteaptă un copil

„Și Ana Maria să fie într-un ceas bun, e și ea însărcinată acum. Trebuie să nască în septembrie. După câte știu, un băiețel, frumos foc. L-am văzut și eu în aparate. Mă uitam ca la poarta nouă”, a spus tatăl Danielei Crudu la Antena Stars. Informația a fost confirmată și de mama fetelor, care a venit special din Italia pentru botezul micuței Daiana Maria: „Da, așteptăm cu bucurie și din partea ei, să fie sănătoasă și ea”.

Citește și Cum arată iubitul Danielei Crudu. L-a ținut ascuns până acum. De ce nu s-au afișat public, de fapt

Fosta asistentă TV și-a botezat fetița recent (n.r. – duminică, 20 august 2023), eveniment de la care nu au lipsit nume importante din showbizul românesc, cum este Mihai Mitoșeru:

„Eu o știu pe Daniela de foarte multă vreme și vreo zece ani de zile am prezentat evenimente împreună non- stop. Practic este un fel de sora mea și tot timpul am ținut la ea, am fost unul lângă altul, chiar dacă nu ne vedeam, vorbeam la telefon.

Eu să fiu sincer pe iubitul ei nu-l cunoscusem, îl știam din vorbe, dar l-am cunoscut și mi s-a părut foarte simpatic și acum îmi dau seama că sunt foarte ok împreună. Bănuiam că sunt ok, dar așa când îi vezi parcă realizezi mai bine și mi se pare foarte schimbată Daniela pentru că mi se pare foarte matură, ea care nu a fost matură niciodată în viața ei. Ea era tot timpul copilă, cu glumele. Mi s-a părut foarte matură, fericită. Mi s-a părut plină de viață. Erau tot timpul împreună, se țineau de mână, mi-a plăcut mult de tot de ei”, potrivit WOWbiz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…