Dan Condurache, interpretul personajului Afganu din serialul Clanul, despre ce a pățit la un casting. „De ce naiba îl chemi și pă ăsta?” EXCLUSIV

Dan Condurache, interpretul personajului Afganu din serialul Clanul, despre ce pățește în ultima vreme la unele castinguri

Dan Condurache este unul dintre cei mai mari actori din România, fiind văzut într-o sumedenie de piese de teatru, filme și seriale de succes. Cu toate acestea a avut parte și de experiențe mai puțin plăcute. Despre ce înseamnă să fii actor cu vechime în România și care sunt proiectele în care îl vedem jucând ne povestește chiar marele actor într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EGO.ro.

Dan Condurache: „Pe vremea mea se spunea „actor de teatru și probe de film”

EGO.ro: Vă regăsim din nou într-un rol de compoziție și se pare că tot negativ. Cum este personajul dumneavoastră? „O canalie simpatică”, cum îi place lui George Ivașcu să spună, despre personajul lui, sau o să vedem un altfel de Dan Condurache?

Dan Condurache: Toate lucrurile teribile și groaznice ale lumii au fost generate de „Negativii” animați numai de certitudini. În numele binelului și al „facerii de bine” s-au livrat oamenilor chiar și monstruozități fascinante și simpatice. Domnul ministru George Ivașcu pe care am avut privilegiul să-l cunosc de mic, acum când e mare poate să spună orice. Deh, funcția, funcție, alea, alea…Eu, aflat la începutul sfârșitului, am convenit cu regizoul și coordonatorul proiectului, domnul Anghel Damian, să facem o mică escală în zona criminogenă a „gulerelor albe”.

„Întotdeauna scenariile m-au refuzat că „așa e în tenis”

Presupun că după atăția ani de teatru și film nu se mai pune problema să fiți chemat la castinguri, ci că scenaristul vă vede imediat în pielea personajului atunci când scrie replicile. S-a întâmplat, de-a lungul carierei, să refuzați roluri tocmai pentru că nu vă plăcea scenariul?

Întotdeauna scenariile m-au refuzat că „așa e în tenis”. Pe vremea mea se spunea „actor de teatru și probe de film” (sâc!). Nu de mult am fost chemat la casting. Am venit la fix. Doamna Domnica (nr. Domnica Cârciumaru, director de casting) poate să confirme, nu era nimeni. „Am servit” un loc lângă „niște alții” la coadă pentru o reclamă cu chinezi. Mi s-a dat un formular în care scrie că părul e curcubeu, că ochii au culori diferite, că am 70 la pantofi, deși nu-i împlinisem încă, am semnat cu un nume cunoscut opiniei publice și am constatat că n-a interesat pe nimeni. După o oră, martor doamna Dominica, au apărut regizorul, directorul de imagine și interpretul cu privire de genul „bă, ne chemi că…de ce?”. Nu știau că o „sursă” mă sunase să-mi spună că directorul de imagine se pronunțase înainte de probă: „De ce dracu îl chemi și pă ăsta?”

Dan Condurache, interpretul personajului Afganu din serialul Clanul
Dan Condurache, interpretul personajului Afganu din serialul Clanul

Eu, aflat la începutul sfârșitului, am convenit cu regizoul să facem o mică escală în zona criminogenă a „gulerelor albe”

Cum a fost revederea cu colegii mai vechi: Carmen Tănase, George Mihăiță, George Ivașcu sau Elvira Deatcu? Apropos de asta, de când nu ați mai jucat alături de domnul George Mihăiță?

În cazul meu, când probabil am murit de mult și mă fac doar că vorbesc cu dumneavoastră, revederile sunt tot mai frisonante și mai dorite.

Este vreunul dintre tinerii actori pe care i-ați instruit dumneavoastră pe platourile de filmare ale serialului Clanul?

Tinerii nu au nevoie de sfaturi, ci de un respect adevărat, fără sechele de genul „pe vremea mea când elefantul era bălțat și crocodilul pătrat, nu știți ce chestii s-au aflat…”

De cine vă este dor, dintre foștii colegi și prieteni?

Împreună cu colegii mei de clasă, unii prezenți la catalog, alții plecați la „cules de stele”, ne lipsesc profii noștri, Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher. De ei merită să-ți fie dor veșnic.

„Tinerii nu au nevoie de sfaturi, ci de un respect adevărat”

Ne spuneau colegii dumneavoastră că textul agramat, specific anumitor personaje din serialul Clanul, făcut de Lia Bugnar, le dă oarecum bătăi de cap. Cum este în cazul dumneavoastră, mai ales că „Afganu” cred că o să aibă și el parte de același tratament?

Vorbirea în dezacorduri este un obicei vechi național și o pâine de mâncat pentru actor, nu-i credeți, se alintă Afganu în zona gramaticală ce dulce ascunde ticăloșenie. Să auzim de bine că de română se ocupă toată lumea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…