În plin regim comunist, când libertățile fundamentale erau limitate, românii au găsit modalități inedite și curajoase de a-și păstra tradițiile creștine. Sărbătoarea Paștelui, deși nerecunoscută oficial în perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, a rămas vie în sufletele credincioșilor.
Regimul comunist nu a interzis în mod explicit sărbătoarea Paștelui, însă a suprimat orice manifestare religioasă din spațiul public. În școli, religia dispăruse complet, iar în viața de zi cu zi, credincioșii evitau să vorbească despre credință din teama represaliilor. Cu toate acestea, românii au continuat să sărbătorească Învierea Domnului în taină, în cercuri restrânse, departe de ochii vigilenți ai autorităților.
Slujbe în ascuns și biserici demolate
Preoții care alegeau să țină slujbe de Paște riscau nu doar pierderea libertății, ci și viața. Mulți dintre ei au fost arestați și condamnați la închisoare. Între anii 1977 și 1987, regimul Ceaușescu a ordonat demolarea a 20 de biserici și relocarea altor 7, în încercarea de a șterge din peisajul urban orice urmă a credinței.
Cu toate acestea, noaptea de Înviere aduna oameni în biserici, în ciuda riscurilor. În tăcere, cu lumânări aprinse și suflete pline de speranță, românii își reafirmau credința. Tradițiile de Paște – vopsirea ouălor, cozonacul, mielul – erau păstrate cu grijă, chiar și în cele mai grele condiții.
Metoda sicriului: cum transportau românii mielul de Paște
Una dintre cele mai surprinzătoare metode prin care românii reușeau să procure carne de miel în anii ’80 era… cu ajutorul unui sicriu. Transportul alimentelor între județe era strict interzis, iar controalele rutiere erau frecvente. Ca să evite confiscarea alimentelor și posibilele sancțiuni, unii recurgeau la o metodă ingenioasă și, în același timp, macabră: ascundeau mielul într-un sicriu.
Pus într-un sicriu aparent destinat unei înmormântări, mielul era transportat cu mașina fără să atragă suspiciuni. Cei care participau la această „afacere” împărțeau apoi carnea între ei. Deși riscant, acest truc a devenit o legendă urbană a vremii și ilustrează perfect cât de departe erau dispuși să meargă românii pentru a-și păstra obiceiurile.
Credința, mai puternică decât dictatura
În ciuda tuturor obstacolelor, credința nu a dispărut din sufletul poporului. Deși autoritățile supravegheau atent seminariile teologice, iar accesul la educație religioasă era aproape inexistent, oamenii și-au transmis valorile și tradițiile în familie, din generație în generație.
Românii care aveau rude la țară se bucurau de un mic avantaj: puteau procura mai ușor alimente pentru masa de Paște. În mediul rural, tradițiile erau mai greu de controlat și, uneori, autoritățile închideau ochii la micile abateri de la regulile stricte ale regimului.
