Cum s-a pozat Oana Roman, după ce a fost acuzată de Vica Blochina că își editează pozele. S-a arătat în toată splendoarea, fără filtre și retușuri

Cum s-a pozat Oana Roman, după ce a fost acuzată de Vica Blochina că își editează prea mult pozele. S-a arătat în toată splendoarea, fără filtre și retușuri

Cândva bune prietene, între Oana Roman și Vica Blochina s-au răcit destul de mult relațiile în ultimul timp. Mai mult, Vica o acuză pe fiica lui Petre Roman că își editează prea mult fotografiile pe care le postează pe internet. Replica Oanei nu a întârziat să apară. Ce i-a transmis aceasta blondei și cum s-a fotografiat.

Vica Blochina o acuză pe Oana Roman că păcălește publicul

Oana Roman este foarte activă pe rețelele de socializare și postează zilnic conținut pentru cei care o urmăresc. Fiica lui Petre Roman se confruntă însă cu numeroase acuzații cum că și-ar edita prea mult fotografiile și de fiecare dată dezminte aceste zvonuri. Printre cei care au acuzat-o pe Oana că își păcălește fanii se numără și Vica Blochina. În urmă cu puțin timp, aceasta a scris pe Instagram Stories:

”Doamne, ce ESCROCHERIE… Refuz să cred că OANA prelucrează aceste poze. Mă întreb dacă chiar a văzut aceste postări… E mai slabă ca Raluca Bădulescu. Cine naiba mai crede vreodată în acest PRODUS… Cei care faceți asemenea trucaje… Asta se numește ESCROCHERIE, duceți populația în EROARE… păcăliți ca să vindeți”.

Citește și: Oana și Marius Elisei nu se mai înțeleg deloc. Vedeta a publicat mesajele cu fostul soț: “Te implor”

Replica Oanei nu a întârziat să apară

La scurt timp, Oana Roman a postat un mesaj îndreptat în direcția Vicăi, dar și o serie de imagini pentru a demonstra că nu își modifică pozele. Oana s-a filmat într-un halat alb, foarte scurt, din mai multe unghiuri, pentru a-i convinge pe cei care o urmăresc online că nu apelează la filtre și la aplicații de editare a imaginilor.

”În România, dacă ești într-un con de umbră și vrei să apari pe prima pagină a ziarelor, spui o mizerie despre Oana Roman și ai găsit varianta sigură ca să fii din nou în atenția presei. Aștept ca toți cei care apar doar pe cârca mea în presă și la TV să facă ceva cu viața lor, astfel încât să fie în atenția publicului cu realizările lor personale”, a scris fiica lui Petre Roman, pe Instagram Stories.

Citește și: Și-a tăiat sau nu Oana Roman stomacul ca să slăbească? Acum nu mai e niciun dubiu, vedeta a făcut mărturisirea fără sfială VIDEO EXCLUSIV

Cum s-a pozat Oana Roman, după ce a fost acuzată de Vica Blochina că își editează prea mult pozele. S-a arătat în toată splendoarea, fără filtre și retușuri
Oana a vrut să arate că nu își editează fotografiile

De ce nu mai sunt prietene

În urmă cu câteva luni, Vica spunea că nu vrea să mai fie niciodată prietenă cu Oana Roman și caracteriza legătura dintre ele drept una ”pe interes”.

”Nu vreau să mai fiu prietenă cu Oana Roman niciodată. Nu am niciun resentiment față de ea, dar mie prieteniile pe interes nu-mi plac. Sunt destul de multe persoane care-mi sunt cu adevărat prieteni și n-am nevoie de prieteni doar pentru a se folosi de mine și după, când se văd cu sacii în căruță, îmi dau cu șutul în fund.”, a spus Vica Blochina, pentru Cancan, în urmă cu ceva timp.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…