Cum ar putea scăpa Simona Halep de acuzațiile de dopaj. Există o urmă de speranță, ce o poate salva

Cum ar putea scăpa Simona Halep de acuzațiile de dopaj

Cum ar putea scăpa Simona Halep de acuzațiile de dopaj. Simona Halep traversează cea mai neagră perioadă a carierei sale. Depistată pozitiv la un test antidoping efectuat la US Open, sportiva a fost suspendată temporar, iar acum se pregătește ca împreună cu avocații săi să își demonstreze nevinovăția în cadrul procesului ce va avea loc la tribunalul independent Sport Resolution de la Londra.

Cum ar putea scăpa Simona Halep de acuzațiile de dopaj

Simona Halep va avea o misiune dificilă în fața judecătorilor. În curând se va judeca speța în care sportiva este acuzată de dopaj, după ce, la US open 2022, a fost testată pozitiv cu substanța Roxadustat.

Dacă va fi găsită vinovată, sportiva din Constanța riscă o suspendare uriașă, sinonimă cu încheierea carierei. I se va interzice să mai participe la competiții pe o perioadă cuprinsă între 2 și 4 ani.

Cu toate acestea, Halep ar putea să scape de suspendare. Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping din cadrul Tribunalului de Arbitraj Sportiv afirmă că jucătoarea în vârstă de 31 de ani are șanse să îi fie ridicată interdicția dacă aduce dovezi clare care să întrunească două condiții extrem de importante.

„Când discutăm despre contaminare, trebuie să plecăm de la premisa că există mai multe tipuri de contaminare, iar orice discuție generică sau speculativă nu face decât să adâncească confuzia și mai mult.

Din perspectivă procedurală, ne putem referi la contaminarea unor produse alimentare, contaminarea unor suplimente alimentare, contaminarea apărută pe lanțul de control anti-doping.

Pentru fiecare din cazurile enumerate mai sus este nevoie de un probatoriu distinct, ca un sportiv să își dovedească nevinovăția.

Interdicția poate fi redusă sau chiar anulată dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de Codul Mondial Anti-Doping, și anume să se stabilească foarte clar modul cum a pătruns substanța în organism cât și lipsa intenției sportivului de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive”, a afirmat Cristian Jura pentru ProSport.

Simona Halep nu va asista la meciurile României de la FED Cup

Dacă Simona Halep nu ar fi fost suspendată din turneele oficiale de tenis, ea ar fi putut participa alături de echipa României la meciul împotriva Ungariei din play-off-ul competiției Billie Jean King Cup, fosta FED Cup.

În acest context, căpitanul nejucător al României, Horia Tecău, a dezvăluit că a discutat cu Halep, iar sportiva i-a transmis că nu va fi nici măcar în tribune la Oradea, informează Digisport.ro.

Citește și: „Cea mai dură lovitură pentru Simona Halep. Interdicția incredibilă pe care a primit-o după ce a fost prinsă dopată. Riscă o nouă suspendare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…