Cum a reuşit Andreea Marin să treacă peste cele mai grele momente din viaţă: „A trebuit să mă ridic din genunchi și să merg mai departe” EXCLUSIV

Andreea Marin

Andreea Marin este un om care a demonstrat că nu există nu se poate, trecând cu fruntea sus peste momentele grele din viața sa. Vedeta ne-a povestit, în exclusivitate pentru Ego.ro, totul despre cum își găsește alinare în clipele care nu sunt chiar așa de plăcute.

Andreea Marin: „Am ales să fiu pozitivă”

Îndrăgita vedetă s-a luptat, la fel ca fiecare om, cu diferite momente de cumpănă, de-a lungul vieții. Cu toate acestea, Andreea Marin a ales să privească partea plină a paharului. Ea și-a găsit forța de a merge mai departe, indiferent de obstacole:

„Să știi că nu au fost puține, începând cu lucrurile grele trăite în viață, când a trebuit să mă ridic din genunchi și să merg mai departe, care era cealaltă alegere? Fie să rămân pe loc, fie să îmbrățișez blazarea și să mă plâng de orice mi se întâmplă. Am ales să fiu pozitivă, atât cât am găsit forță în interiorul meu”, ne-a spus ea.

Cum își găsește alinare

Andreea Marin s-a decis să ofere un exemplu și să ajute oamenii să își găsească alinare. Aceasta a lansat volumul „Nu există nu se poate” printr-un frumos eveniment. Ea consideră că mulți trebuie să asculte și alte povești pentru a vedea că totul este posibil când există ambiție:

„Spre exemplu, citind o carte care mă inspiră. Am scos cartea „Nu există nu se poate”, pentru că eu, la rândul meu, am pe noptieră cărți care mi-au fost ghid de-a lungul timpului. Găsim, în mărturiile altor oameni, sclipirea care ne duce cu gândul că și noi am putea. Despre acest lucru este vorba, de fapt. Dacă alții pot, pot și eu. Mi-a fost dată viața să o trăiesc frumos și demn”.

Andreea Marin a învățat din fiecare eșec o lecție care a făcut-o mai puternică
Andreea Marin a învățat din fiecare eșec o lecție care a făcut-o mai puternică

„Nu aș putea spune că am avut parte de discriminare”

„Zâna” a întâmpinat anumite încercări doar pentru faptul că este femeie. Însă a ales să rămână puternică și să se opună provocărilor. Cu toate acestea, Andreea Marin a recunoscut că nu a avut parte de discriminare. Și consideră că nu ar trebui să existe o concurență între bărbați și reprezentantele sexului frumos:

„Nu aș putea spune că am avut parte de discriminare. Poate că am fost o fire puternică pentru că, da, încercări au existat. Însă m-am opus cu vehemență și am stat cu coloana dreaptă în fața celor care îmi spuneau că se poate mai bine dacă ești doar bărbat. Cred că suntem la fel, atât femeile, cât și bărbații. Ar trebui să fim împreună și să clădim împreună, fără a crea o concurență între noi care nu își are sensul”.

Ce a preluat Andreea Marin de la mama sa pentru creșterea Violetei

Vedeta și-a pierdut mama când se afla la o vârstă fragedă. Însă a reușit să aducă o bucățică din femeia care i-a dat viață când vine vorba despre creșterea Violetei. Andreea Marin și fiica sa fac multe lucruri frumoase împreună.

„Uneori gătim împreună, pregătim locuri sau casa pentru oaspeți, așa făceam cu mama. Amintirile cele mai frumoase au legătură cu miresmele din bucătărie, mâna ei pe fruntea mea, poveștile. Toate acestea sunt și între mine și fiica mea. Suntem Violete și noi două, așa cum era și mama. Am moștenit amândouă acest nume”, ne-a mai dezvăluit ea.

Andreea Marin: persoană publică, om de televiziune, mamă, iubită

Andreea Marin și-a construit o carieră de succes în televiziune și a reușit să fie un exemplu pentru cei din jur prin activitățile sale. De asemenea, ea se bucură de o fiică minunată și trăiește o frumoasă poveste de dragoste. Ea consideră că niciun rol nu îl exclude pe celălalt:

„Cred că există o conviețuire pașnică și frumoasă între cele patru roluri. Nu trebuie să te duci în viață pe o direcție și să o văduvești pe cealaltă de tot ce este mai bun în tine. Trebuie să ai din toate câte puțin, balanța înclină uneori într-o parte, uneori în cealaltă. Nu poate rămâne într-un perfect echilibru, dar nu există nu se poate!”.

Există iubire după o dezamăgire în dragoste? Ce răspuns a oferit Andreea Marin

De multe ori, considerăm că totul se oprește în loc după o dezamăgire în dragoste. Andreea Marin consideră că iubirea vine și după un astfel de moment, însă nu trebuie să o găsim în altcineva neapărat, ci în interiorul nostru.

„Bineînțeles, sigur că da. Nu trebuie să depindem de altcineva în viață. Iubirea este în noi. Trebuie să căutăm ceea ce merităm până când găsim”, a explicat ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…