Cu ce se ocupă Lucia Bubulac, la 11 ani de la divorțul de Cătălin Crișan. A ajuns în top 100 femei de succes din România

Cu ce se ocupa Lucia Bubulac la 11 ani de la divortul de Catalin Crisan

Lucia Bubulac, prima soție a lui Cătălin Crișan, s-a reinventat după divorț. De profesie medic, aceasta se numără printre cele mai de succes femei din România, conform unui clasament realizat anul acesta. Lucia a scris și o carte între timp, iar pentru a-și putea ajuta pacienții, a făcut și cursuri de psihologie.

Cu ce se ocupă Lucia Bubulac, după ce a divorțat de Cătălin Crișan

Lucia Bubulac a fost căsătorită cu Cătălin Crișan din 1995 până în 2009. Este de profesie medic de familie și are un cabinet la care oferă consultații de mai bine de 30 de ani. Fosta soție a lui Cătălin Crișan a investit mult timp și energie în carieră și s-a dedicat 100% pacienților ei. Recent, ea și-a rebranduit cabinetul și încearcă să își ajute pacienții și altfel. Pentru asta a făcut cursuri de psihologie.

Dincolo de a oferi consultații, medicul are și o carieră didactică, iar timp de 4 ani a fost asistent universitar la UMF „Carol Davila” din București. Apoi, s-a mutat la catedra de Medicină de Familie.

„Cabinetul este deschis de 32 de ani. Ne-am rebranduit, din 2017 ne numim Glooria Med. Acum am început să fac promovare. Înseamnă foarte mult să fii medic de familie și să ai 32 de ani de carieră, dar important este cât de interesat ești să îți cunoști pacienții cu adevărat și să le vezi evoluția în timp. Poți să ai și 50 de ani de experiență, dar dacă nu ai un ochi avizat sau nu ești interesat să descoperi la pacienții tăi prezența unor stări emoționale negative, stres, depresie sau întâmplări nefericite, vei trata cu medicamente răni ale sufletului”, a declarat medicul pentru Fanatik.

Cu ce se ocupa Lucia Bubulac la 11 ani de la divortul de Catalin Crisan
Lucia și Cătălin Crișan, pe vremea când formau un cuplu

Una dintre cele mai de succes femei din România

Fosta soție a lui Cătălin Crișan și-a folosit studiile în domeniul psihologiei pentru a scrie o carte. Aceasta se intitulează „Stres, emoții, depresie, cancer”, iar Lucia Bubulac și-a dorit să le atragă atenția oamenilor asupra faptului că psihicul este extrem de important atunci când vine vorba despre sănătatea organismului.

„Am dorit să aduc în atenția celor care sunt interesați, că nu trebuie să ne privim unidirecțional, ci in toata complexitatea noastră de ființe cu spirit, minte și energie. Noi suntem un tot și mai mult decât atât, nu suntem aruncați în Univers, ci facem parte integrantă din el, suntem în conexiune permanentă cu Universul și cu tot ce e viu. Iar această viziune nu trebuie să fie uitată sau neglijată.”, a mai subliniat fosta soție a lui Cătălin Crișan.

Vara aceasta, Lucia Bubulac a câștigat un loc în „Top 100 femei de succes din România”. A primit atunci premiul la categoria medicină, pentru „promovarea medicinei holistice”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…