Cu ce se ocupă fratele mai mare al Adelei Popescu. ”Cultura noastră ecologică este de top și de asta ne și lăudăm cu ea” VIDEO EXCLUSIV

Cu ce se ocupă fratele mai mare al Adelei Popescu

Adela Popescu a avut o relație extrem de apropiată cu frații mai mari, Călin și Bogdan, iar apropierea dintre ei a devenit și mai strânsă în momentul în care fiecare și-a întemeiat o familie și a mers pe drumul lui. De câte ori are ocazia se laudă cu cei doi frați și susține că a avut o copilărie frumoasă și datorită lor. În timp ce Bogdan, fratele mai mic este cadru militar, Călin, cel mare, este om de afaceri. Călin Popescu a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro despre cel mai nou business al lui, dar și cât de greu este să fii antreprenor în România.

Cu ce se ocupă Călin Popescu, fratele mai mare al Adelei Popescu

Adela Popescu nu este doar mândră de familia ei, dar pune mâna la treabă atunci când este nevoie. Dovadă că, atunci când a venit vorba de afacerea fratelui mai mare, Călin, actrița împreună cu soțul ei, Radu Vâlcan, a mers să-l ajute în mod direct.

Călin Popescu a dezvoltat de ceva vreme o afacere cu prune, un concept 100% bio, iar Adela și Radu au cules prune ori de câte ori a fost nevoie de o forță de muncă în plus.

”Din păcate, într-adevăr, e aproape imposibil să faci afaceri în agricultură fără să ai alte afaceri. Trebuie să vii cu bani de acasă, să vii cu investiții. Imaginează-ți că o investiție de genul acesta trebuie susținută cam 4-5 ani până începe să producă ea. Cu angajați, cu tot felul de tratamente, nu este deloc simplu. Nu poți să faci doar asta”, ne-a povestit fratele Adelei Popescu despre business-ul lui.

Citește și Adela Popescu, despre întoarcerea în televiziune: „Încă nu ne pensionăm”. Ce a anunțat despre noile sale proiecte: „Sunt cu toată inima spre a le face” VIDEO EXCLUSIV

”Ne găsiți cam în toate supermaket-urile din România”

Călin Popescu și-a gândit afacerea ca pe un concept bio, cu fructe crescute natural, fără chimicale, însă totuși ca pe un business. Mai precis la baza acestei afaceri nu stă doar dorința de a aduce pe piața din România fructe naturale, ci de a face și bani.

”Evident că am gândit business. Deci nu avem timp de romantisme, dar în același timp sunt foarte focusat pe produse de calitate, adică produse care nu fac rău în primul rând. Iar cultura noastră ecologică este de top și de asta ne și lăudăm cu ea. E producție ecologică”, a mai povestit Călin Popescu pentru EGO.ro, completând că în acest moment lucrurile par să evolueze în ritmul dorit și că, pe lângă supermarket-urile din România, speră ca în curând să vină spre el și magazine din afara țării.

Nu de aceeași părere este și familia lui, în frunte cu Radu Vâlcan, care îi sugerează să se gândească de mai multe ori înainte de a lua decizia de a vinde prunele înafara țării.

”Ne găsiți cam în toate supermarket-urile din România. Deocamdată suntem doar intern, dar nu știu, depinde cine plătește cel mai bine. Totuși v-am zis că vreau să fac business. Promit că mă voi gândi la ideea de a rămâne doar un producător local”.

Citește și Ce diferență de vârstă este între Radu Vâlcan și Adela Popescu. Prezentatorul de la Insula Iubirii este mult mai mare, diferența considerabilă

Video: Mihai Robu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…