Clipe de coșmar pentru Oana Lis! A chemat pompierii pentru a-și ridica soțul căzut la pământ: “A fost cumplit”

Oana și Viorel Lis au trecut din nou prin momente grele, și asta după ce fostul primar al Capitalei a căzut în casă. Soția nu l-a putut ajuta, astfel că a chemat un echipaj de pompieri pentru a-l salva pe bărbat, în ciuda rugăminților adresate vecinilor.

Fostul edil a fost ajutat de pompieri să se ridice, pentru că vecinii l-au refuzat

Viorel Lis, în vârstă de 80 de ani, suferă de mai multe probleme de sănătate. Din cauza acestora el și-a pierdut mobilitatea, fiind surprins de multe ori în scaun cu rotile sau mergând sprijinit de un cadru. Recent, Oana Lis a povestit că a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a-l ridica pe Viorel Lis de la pământ, după ce i s-a făcut rău și a căzut.

Soția fostului edil a declarat că vecinii nu au vrut să ajute, astfel că a apelat la autorități, mai exact la un echipaj de pompieri care în scurt timp a intervenit la locuința celor doi.

„Mi s-a întâmplat într-o zi ca Viorel să cadă din picioare, în casă, și să nu pot să îl ridic să îl pun în pat. Atunci m-am dus pe la vecini, am bătut la ușă, i-am rugat să vină să mă ajute și ei au fost foarte deranjați de acest lucru, pentru că mi-au spus că i-am trezit din somn. Așa că am fost nevoită să chem o echipă de la pompieri să mă ajute să îl ridic de jos. A fost ceva cumplit”, a declarat Oana Lis, potrivit Click!

Oana Lis, în vârstă de 44 de ani, a rămas alături de soțul său, chiar dacă diferența de vârstă este de 35 de ani. De 25 de ani formează un cuplu, în ciuda cârcotașilor care niciodată nu au văzut cu ochi buni uniunea lor. Blondina a mărturisit că a cheltuit o avere pentru a-și întreține soțul și pentru a-l ajuta să își ducă zilele până la capăt. Indiferent cât de greu îi este, Oana nu a renunțat la sufletul ei pereche, mai ales acum, când are cea mai mare nevoie de sprijin.

„Eu am cheltuit foarte mulți bani în această perioadă pentru că totul costă. Nimic nu este gratis. De exemplu, dacă chemi de două ori pe săptămână acasă un kinetoterapeut costă 400 de lei. Dacă chemi un cardiolog acasă trebuie să scot 1.000 de lei din buzunar și tot așa. S-au cheltuit până acum sute de milioane. Am fost și ajutată de cei din jurul meu dar am făcut și economie. De exemplu nu mi-am mai luat nu știu ce fond de ten care îmi plăcea. Mai scump și am preferat să îmi iau unul mai ieftin și tot așa. Am renunțat la majoritatea lucrurilor mele pentru a face economie.Viorel merită ce este mai bun. În rest este foarte bine, râd de el, glumesc cu el și îl ameninț cu azilul că a văzut pe la televizor unele lucruri și s-a speriat tare. Eu așa sunt, sunt o persoană sufletistă. Eu am grijă și de bunica mea. Îi trimit pachet, pastile și ce îi mai trebuie ei. Și nu doar ei, ci și la un nevoiaș, de pe stradă, când pot îi dau de mâncare”, a mai spus Oana Lis.

Vedeta a mai vorbit și despre faptul că, deși a fost curtată de mulți bărbați cu poziție socială bună și portofel gros de-a lungul timpului, nu a dat curs avansurilor, ci a rămas cu inima și mintea lângă Viorel Lis. Pe Oana a cucerit-o răbdarea de care fostul politician a dat dovadă în relația cu ea.

„La început am fost doar prieteni, nu era nimic sexual. Eu am văzut persoana aceea de siguranță. Mi-am dat seama că dacă am să fiu cu el, tatăl meu nu mai putea să mă rănească niciodată, că e un om puternic.Mi-a câștigat încrederea. Pentru că a avut răbdare cu mine. Erau și alți bărbați care se țineau după mine și cu funcții, oameni de afaceri. Dar Viorel a avut răbdare cu mine”, a declarat Oana Lis, în emisiunea „În Oglindă’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…