Cine este soția lui Dan Șucu, „regele mobilei” din România. Trăiesc o poveste de iubire ca în filme

Cine este soția lui Dan Șucu

Dan Șucu și Diana Lăscărescu s-au căsători în aprilie 2007. Nunta a avut loc în același ani, câteva luni mai târziu. Amândoi sunt la a doua căsătorie. În curând vor sărbători 17 ani de relație, motiv pentru care Diana Șucu i-a transmis soțului un mesaj emoționant.

Cine este soția lui Dan Șucu. S-a căsătorit prima dată la 19 ani

Diana Lăscărescu a fost căsătorită timp de opt ani cu Cezar Lăscărescu, un cunoscut om de afaceri care a murit în 1999. Într-un interviu, actuala soție a lui Dan Șucu, declara că părinții ei au fost foarte supărați după ce a decis să se căsătorească la vârsta de 19 ani.

„Părinții mei au fost foarte supărați când m-am căsătorit pentru că eram prea tânără, dar eram îndrăgostită și s-au resemnat. Am stat măritată 8 ani de zile, am divorțat și l-am cunoscut pe Dan, soțul meu actual”, spunea Diana Șucu.

Diana și Dan Șucu
Diana și Dan Șucu

Diana și Dan Șucu au împreună doi copii

Diana și Dan Șucu sunt împreună din 2007 și au împreună doi copii: Pe Dan Matei în vârstă de 16 ani și pe Andrei Cristian în vârstă de 14 ani. Recent, fosta prezentatoare TV a publicat un mesaj pe rețelele de socializare cu prilejul aniversării de 17 ani alături de Dan Șucu.

„Eu cred că în inconștientul fiecărei femei se află o Prințesă gata să se ofere total atunci când întâlnește un bărbat care îi întruchipează arhetipul masculin și de care se îndrăgostește. Prințul meu a intrat în viața mea în urmă cu 17 ani”, a scris Diana Șucu, potrivit libertateapentrufemei.ro.

Cum sărbătoresc Diana și Dan Șucu aniversările

În 2021, Diana și Dan Șucu au sărbătorit aniversarea lor în Capri, la celebrul restaurant Da Paolino. Este cunoscut pentru livada de lămâi în care este amplasat. Cu siguranță și anul acesta Dan Șucu își va surprinde soția cu o destinație spectaculoasă.

„4 august 2005, ziua în care iubitul meu a îngenuncheat și m-a cerut de nevastă, practic ziua în care am devenit soție. Îi mulțumesc pentru că mă iubește, mă respectă și are grijă de mine. Îi mulțumesc pentru că a ales să-și împartă fiecare clipă cu mine. La mulți ani, iubirii noastre!”, scria Diana Șucu.

Ce avere are Dan Șucu, „regele mobilei” din România

Cunoscut drept “regele mobilei” din România, Dan Șucu avea în 2011, potrivit revistei Forbes, o avere estimate ls 150 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…