Cine este Babasha, manelistul care a urcat pe scenă la concertul Coldplay și a fost huiduit. Primele reacții ale artistului: „Străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază”

Cine este Babasha, manelistul care a urcat pe scenă la concertul Coldplay și a fost huiduit

Originar din Bacău, Vlad Babasha se prezintă pe paginile sale de socializare ca fiind artist, compozitor, textier și producător. În vârstă de 22 de ani, tânărul a avut șansa să cânte în deschiderea concertului susținut de Coldplay, pe 12 iunie, la București. Cântărețul de manele nu a fost însă bine primit de public. Momentul său a fost huiduit, cu toate că piesa sa „Păi Naa” se bucură de peste 6 milioane de vizualizări pe Youtube.

Cine este Babasha

Deși pe rețelele de socializare are un număr mare de urmăritori, Babasha a ajuns însă în centrul atenției odată cu apariția sa pe scena concertului Coldplay.

Pe contul de Instagram, babashaofficial, acesta are peste 63.000 de urmăritori, pe Facebook are 6,500 de urmăritori, iar pe canalul de Youtube are
104 000 de abonați și 16 videoclipuri urcate.

Piesa cântată pe Arena Națională, „Păi Naa”, are peste 6,8 milioane de vizualizări. Pe canalul său de Youtube, tânărul are și piese care au atins 9 milioane de vizualizări.

Cum a ajuns să cânte în deschidere la Coldplay

Cântărețul de 22 de ani a explicat că invitația de a cânta, pe Arena Națională, în deschiderea celor de la Coldplay a venit chiar din partea acestora.

„Las oamenii, la buna lor plăcere, să judece situația cum trebuie. Dar, ceea ce trebuie să spun este că, pentru cine nu știe, cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român, pentru concertul lor, pentru cel de pe 12 și pentru cel de pe 13 iunie, iar ei s-au uitat în topurile muzicale și m-au văzut pe mine.

Ei, personal, au contactat impresarii mei. M-am trezit deodată, și nu știu câți dintre voi ați fi refuzat o astfel de oportunitate. Vorbim de un alt nivel, și indiferent de toate huiduielile din lume, eu tot aș fi acceptat, pentru că așa ceva este o dată-n viață”, a fost reacția lui Babasha.

Citește și Celine Dion, mărturisiri copleșitoare despre boala rară de care suferă: “Acești ultimi doi ani au fost o adevărată provocare”. Ce luptă crâncenă duce artista

Reacția lui Babasha, după ce momentul a fost huiduit


Tănărul a cântat pe scenă, la Arena Națională, în fața unui public de peste 50.000 de spectatori. El a povestit că a făcut probe de sunet, înainte de concert.

„Am avut chiar și o probă de sunet înainte, pentru că așa este normal, cu Chris Martin personal, și i-a plăcut foarte tare de mine. Nu mă așteptam în viața mea să fie așa. Mă așteptam să fie păreri împărțite, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea, sunt persoane la care nu mă așteptam niciodată să-mi ia apărarea pe acest subiect.. Eu sunt doar un puști de 22 de ani care chiar muncește, zi și noapte, pentru un vis. Indiferent că cânt manele… Pentru cine nu înțelege treaba asta, maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine. Străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază”, a mai spus tânărul Babasha în video-ul de pe Facebook.

Babasha provine dintr-o familie de artiști. Mama lui este Carmen de la Roma, iar tatăl său activează tot în lumea artistică.

Citește și Rochia spectaculoasă purtată de Loredana Groza la petrecerea ei aniversară de 54 de ani. Cum și-a făcut apariția. Ștefan Bănică, Dan Bittman și Tania Budi, printre invitați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…