În urmă cu câteva zile, o tânără pe nume Daiana Estera Duțu susținea faptul că Irinel Columbeanu ar fi lăsat-o însărcinată acum mulți ani. Tânăra povestea atunci că între ei a avut loc un scandal care a dus la încheierea relației. Fostul milionar nu a răspuns acuzațiilor, ba chiar mai mult, a declarat că nici nu o cunoaște pe această domnișoară. Ei bine, lucrurile par să fi luat o întorsătură radicală. Irinel Columbeanu și Daiana Duțu au fost surprinși împreună în public, iar primele imagini cu cei doi au scăpat pe internet.
Cine e tânăra pe care Irinel Columbeanu ar fi lăsat-o însărcinată. Au fost văzuți împreună
Imaginile apărute recent, surprinse de cancan.ro, arată contrariul celor spuse de Irinel Columbeanu. Cei doi se cunosc, ba chiar foarte bine se poate spune, căci tânăra a mers la el acasă, de unde au ieșit cu bagaje.
Ulterior au plecat împreună cu mașina ei, oprindu-se la un moment dat pentru ca fostul milionar să achite facturi. Apoi au mers la ea acasă, pentru a lua câteva bagaje, semn că au plecat împreună poate într-o vacanță.

Ce spunea Daiana Estera Duțu despre Irinel Columbeanu
Daiana Estera Duțu povestea cum în urmă cu câțiva ani a avut o relație cu Irinel Columbeanu. Totul a ținut aproximativ un an până când ea ar fi rămas însărcinată. Atunci el s-ar fi supărat și a rupt legătura cu ea.
„Un bărbat cunoscut mi-a făcut intrarea. Mi-a dat numărul de telefon al lui Columbeanu, dar a vorbit el, în prealabil. Am luat legătura cu Irinel Columbeanu, mi-a trimis mașina, Bentley-ul, cu șofer, să mă ia de acasă. Și de atunci, numai cu mașina la scară. A venit și el de câteva ori, mi-a deschis portiera. M-a dus la Izvorani, la casa lui. Deasupra patului, avea o oglindă mare, special pentru relații intime. Lui îi plăcea să vadă totul. Avea piscină interioară, exterioară, solar, bar, acvariu cu pești exotici. (…) Totul a durat până eu am rămas însărcinată. Să zic un an de când îl cunoscusem, chiar nu țin minte bine asta. Dar e maximum un an.
Conform spuselor tinerei, Irinel Columbeanu i-ar fi cerut acesteia să renunțe la sarcină. Omul de afaceri i-ar fi dat 600 de lei pentru avort.
M-am speriat, nu le-am spus părinților, l-am sunat pe el, plângând, și i-am zis că sunt gravidă. El mi-a zis: «Ce vrei, mă, vrei bani? Nu ți-e rușine?» Nu mă credea. (…) M-a întrebat: «Cât costă, cât vrei?» Zic: păi, cât costă avortul, nu vreau nimic în plus. Mi-a zis că-și trimite șoferul să-mi dea 600 de lei și să nu mai audă de mine. De atunci, totul s-a rupt”, spunea tânăra.
Cum a ajuns Daiana Estera Duțu cunoscută
Povestea Daianei începea în urmă cu mai bine de 10 ani, atunci când a fost implicată într-un scandal de proporții. Tânăra susținea că a fost sedusă de profesorul de religie și apoi abandonată. Profesorul a fost ulterior dat afară din învățământ.