Cele două mari gafe vestimentare de evitat în public. Multe persoane fac aceste greșeli

Cele doua mari gafe vestimentare de evitat in public. Multe persoane fac aceste greseli

Atunci când ne îmbrăcăm pentru o anumită ocazie, trebuie să acordăm atenție deosebită pieselor pe care le alegem. Există două mari gafe vestimentare pe care multe persoane le fac, dincolo de trenduri și de preferințele personale. Care sunt cele mai mari greșeli legate de haine și ce putem face pentru a le evita.

Gafe vestimentare pe care trebuie să le evităm în public

Fiecare sezon vine cu trenduri noi în materie de haine, dar și de coafură și machiaj. În timp ce unele lucruri nu se demodează niciodată, altele nu mai prezintă interes de la un an la altul. Indiferent de tendințe și de stilul personal, trebuie să ținem cont de anumite aspecte atunci când ne îmbrăcăm.

Există două mari gafe vestimentare pe care ar trebui să evităm pe cât posibil să le facem atunci când ieșim în public. Criticul de modă Alin Gălățescu a explicat care sunt acestea. Dacă ținem cont de două reguli simple, ne putem asigura că nu greșim.

„Sunt două variante. Prima este să nu te îmbraci în conformitate cu locul în care te duci, adică să pari foarte romantică într-un mediu sobru sau auster, sau să pari prea copilăroasă într-un mediu sobru. Și a doua variantă, să nu îți respecți corpul. Adică să te expui prea mult, să porți chestii prea mulate sau chestii prea largi și așa mai departe.”, a declarat criticul pentru Libertatea.

Cele doua mari gafe vestimentare de evitat in public. Multe persoane fac aceste greseli
Criticul de modă Alin Gălățescu a dezvăluit ce gafe vestimentare ar trebui să evităm

Ce culori se poartă toamna aceasta

Toamna este anotimpul în care putem face combinații îndrăznețe de texturi și culori. Se pot purta tricotaje cu jachete matlasate, iar în ceea ce privește culorile, cele specifice toamnei vor fi mereu în tendințe. Se poartă mov, verde închis, burgundiu și bordo, la fel ca în fiecare an.

Noutatea este dată de faptul că în această toamnă vom vedea mai multe culori electrice decât ne-am aștepta, mai spune criticul de modă. În ceea ce privește nude-ul, acesta nu va fi una dintre culorile toamnei, ci va fi obsesia verii viitoare, este de părere Alin Gălățescu.

„Nude-urile vor fi obsesia verii viitoare. Acum se poartă rozul Valentino, negru masiv, revine și albul puternic în prim plan, și culorile de toamnă, mov, verde închis, burgund, bordo și bineînțeles noutatea e dată de aceste culori electrice, galben electric, verde electric, albastru electric, care sunt foarte intense și nu te-ai aștepta să le găsești într-un așa sezon, dar vin de pe filiera sport, schi, în care sunt esențiale culorile astea tari, dar nu din punct de vedere estetic, ci din punct de vedere al siguranței. Dacă te rătăcești, într-o masă de zăpadă albă, trebuie să fii ușor recognoscibil.”, a mai explicat Alin Gălățescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…