Ce se dă de pomană de Sfinții Petru și Pavel. Alimentele care se împart pe 29 iunie

Ce se dă de pomană de Sfinții Petru și Pavel

În fiecare an, de sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, creștinii țin cont de mai multe tradiții. Câteva dintre ele sunt cu privire la ce se dă de pomană de Sfinții Petru și Pavel și de ce trebuie să oferi aceste lucruri.

Sfinții Petru și Pavel, protectorii spirituali ai închisorilor

Potrivit religiei, datorită faptului că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță deoarece l-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ei au devenit ocrotitorii spirituali ai închisorilor. Ei îi apără pe cei lipsiți de libertate. Cei din închisoare sunt cei care au greșit față de Dumnezeu, așa cum și ei au greșit: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

Ce se dă de pomană de Sfinții Petru și Pavel

Sărbătoarea de pe 29 iunie este cunoscută pentru credincioși și drept Moșii de SânPetru. În această zi se dau mai multe lucruri de pomană. De dimineață credincioșii merg la biserică cu mere, faguri cu miere, colaci și colivă. După ce sunt sfințite sunt date de pomană.

De asemenea, creștinii oferă de Sfinții Petru și Pavel vase cu apă pentru ca cei adormiți să aibă parte de apă pe lumea cealaltă. Se dau de pomană și pachete cu alimente sau îmbrăcăminte și încălțăminte. În situația în care sărbătoare pică într-o zi de miercuri sau vineri, se face dezlegare la pește și se pot oferi de pomană și preparate din pește.

Alte tradiții de Sfinții Petru și Pavel

  • La biserică se aprind lumânări pentru sufletele celor adormiți.
  • Nu se spală, nu se coase și nici nu se croiește.
  • Nu se fac treburi în gospodărie.
  • Oamenii nu muncesc pământul la câmp.
  • Persoanele cu pistrui trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul. Tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulțesc.
  • În ziua de Sfinții Petru și Pavel mamele pregătesc talismane pentru fiicele lor. Acestea sunt făcute dintr-o punguță roșie, în care se pune un cățel de usturoi cu frunze de pelin. Acest talisman trebuie purtat timp de trei zile, iar astfel fete sunt apărate de farmece și iele, care ar putea să le fure norocul.

Vezi și – Ce se face cu lumânarea de la împărtășanie. Are o semnificație specială. Puțin credincioși știu

Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Pavel și Petru

Pe 29 iunie foarte mulți oameni își sărbătoresc ziua de nume: Petre, Petru, Petruț, Petrișor, Petrică, Petruța, Petronela, Pavel, Paul, Paulică, Petrache, Paula, Paulina.

Ce rugăciune se spune către Sfinții Petru și Pavel pe 29 iunie

În ziua de Sfinții Petru și Pavel creștinii spun o rugăciune puternică, care să îi apere de rele.

„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.

Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…