Ce pensie încasează lunar Maria Băsescu, fosta prima doamnă a României. Suma este de zece ori mai mică decât a soțului ei

Ce pensie incaseaza lunar Maria Basescu, fosta Prima Doamna a Romaniei. Suma este de zece ori mai mica decat a sotului ei

Maria Băsescu, soția fostului președinte al României, încasează de la stat o sumă destul de mică pe lună. Fosta primă doamnă nu a cotizat prea mulți ani la sistemul public de pensii, ci și-a dedicat activitatea familiei. Maria Băsescu s-a ocupat mai mult de creșterea celor două fiice, în timp ce soțul ei s-a concentrat pe cariera. Ce pensie încasează lunar Maria Băsescu, la 71 de ani.

Pensia pe care o încasează Maria Băsescu

Fosta soție a președintelui Traian Băsescu a împlinit recent 71 de ani. Ea își dedică activitatea în mare parte creșterii nepoților și își ajută cele două fiice să aibă grijă de copii. Maria Băsescu a avut, de-a lungul anilor, o activitate profesională de scurtă durată, în urma căreia încasează o pensie destul de mică.

Maria Băsescu a stat mai mult în umbra soțului ei, mai ales de când acesta s-a implicat în politică. Puțini știu însă că soția președintelui a avut o meserie de care a fost pasionată în tinerețe. Ea a activat în domeniul turismului înainte de a le avea pe Ioana și pe Elena. Fosta primă doamnă a fost nevoită să renunțe la jobul ei, atunci când a devenit mamă, pentru că Traian Băsescu era mai mult plecat pe mare.

Potrivit informațiilor din presă, fosta primă doamnă primește de la statul român o pensie minimă. Ea încasează doar 700 de lei pe lună, ceea ce înseamnă 1.350 de euro pe an. Soțul ei, Traian Băsescu, are o pensie de 10 ori mai mare, în urma activității din politică. Fostul președinte încasează sub formă de pensie circa 13.000 de euro anual.

În plus, fostul președinte a investit mare parte din banii câștigați de-a lungul timpului. Traian Băsescu a investit o parte din avere, aproximativ jumătate de milion de euro, în titluri de stat. El mai deține terenuri în București și un apartament cumpărat în anul 2003, conturi de economii și o colecție de bijuterii.

Ce pensie incaseaza lunar Maria Basescu, fosta Prima Doamna a Romaniei. Suma este de zece ori mai mica decat a sotului ei
Maria Băsescu, soția fostului președinte Traian Băsescu

Traian Băsescu și soția lui și-au cumpărat recent o locuință

Fostul președinte și soția sa locuiau până de curând în vila de protocol de la RAAPPS. După ce instanța supremă a stabilit faptul că fostul președinte a fost colaborator al fostei Securități, el și-a pierdut o parte dintre privilegii. Băsescu nu a mai avut voie să folosească vila de protocol din strada Gogol, așa că a fost nevoit să se mute.

Fostul șef de stat și soția lui s-au orientat către un apartament din zona de nord a Capitalei. Au cumpărat o locuință într-un bloc nou și au amenajat-o pentru a se muta acolo.

Traian Băsescu mai deține două terenuri închiriate de la Primăria Capitalei, precum și o colecție impresionantă de bijuterii, care este estimată la 171.000 de euro. Fostul președinte și soția lui au economii în conturi bancare în valoare de 250.000 de euro. Până în 2020, Băsescu încasa un salariu de europarlamentar în valoare de 41.500 de euro anual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…