Ce nu se face în Vinerea Mare de Paște. Obiceiuri care sunt interzise

Ce nu se face în Vinerea Mare de Paște

Vinerea Mare, înainte de Paște, este una încărcată de emoție și tradiții respectate din cele mai vechi timpuri. În Vinerea Mare Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, iar această zi vine cu maimulte interdicții creștine, de care oamenii țin cont. Tradițiile și obiceiurile diferă de la o zonă la alta. Ită ce nu se face în Vinerea Mare, pentru a ține ghinionul departe.

Cum poți avea liniște în familie, ținând cont de tradiții

Sunt mulți cei care păstrează aceste tradiții, pentru a fi feriți de rele tot anul și pentru a avea liniște în familie. Anul acesta Paștele se sărbătorește pe 16 aprilie. Ce nu se face în Vinerea Mare de Paşte.

Ce nu se face în Vinerea Mare de Paște. Tradiții în Vinerea Mare

  • Nu se vopsesc ouă în Vinerea Mare
  • Ouăle se vopsesc în Joia Mare sau sâmbăta
  • Este interzis să munciți în Vinerea Mare. Se spune că orice veți face în Vinerea Patimilor va ieși greșit.
  • Nu spălați, nu gătiți, nu coaseți.
  • Este interzisă sacrificarea animalelor sau a păsărilor în Vinerea Mare.
  • Nu se mănâncă urzici, pentru că Mântuitorul a fost bătut cu aceste plante.
  • Nu beți oțet, pentru că atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a cerut apă, însă a primit oțet.
  • Nu este bine să vă tundeţi
  • De Vinerea Mare, este bine să țineți post negru, fără apă și mâncare, pentru spor și sănătate.

Rugăciune puternică de spus în Vinerea Mare

„Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre.

Citește și: Ce nu trebuie să faci în Vinerea Mare de Paşte.Tradiţii şi superstiţii

Mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Ce nu se face în Vinerea Mare de Paște
Ce nu se face în Vinerea Mare de Paște

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Tine. Precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea.

Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele.

Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite.

Citește și: De ce nu se spală vinerea rufe. Ce arată cele mai cunoscute superstiții din popor

Atunci când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tălharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai.

Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi.

Și cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa. Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre. Și pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Şi fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El.

Citește și: Vinerea Albă din Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci

De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca, la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea.

Căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…