Ce meserie are la bază Oana Roman și cu ce se ocupă în prezent: „E o alegere conștientă făcută când am terminat facultatea” VIDEO EXCLUSIV

Ce meserie are la bază Oana Roman și cu ce se ocupă în prezent

Invitată în cadrul ediției cu numărul 27 a emisiunii EGO Life, moderată de Dana Săvuică, Oana Roman a mărturisit de ce nu are un job stabil. Aceasta susține că, deși are studii și poate lucra oricând într-o multinațională, nu își dorește acest drum în viață și a refuzat o carieră de birou. Motivul este lesne de înțeles: și-a dorit mai mult timp liber.

Ce meserie are la bază Oana Roman și cu ce se ocupă în prezent

Oana Roman a avut parte de cea mai bună educație. După ce a absolvit Școala Centrală din București, fiica fostului prim-ministru al României a urmat cursurile uneia dintre cele mai prestigioase universități din Franța, Sorbona, acolo unde a obținut atât diploma de licență, cât și cea de master în Științele comunicării și PR.

Deși a făcut practică timp de câteva luni într-o multinațională, Oana Roman nu a dorit să continue cariera într-o astfel de instituție. Spune că nu regretă nicio clipă decizia luată, chiar dacă unii apropiați au criticat-o pentru acest lucru. Ea afirmă că renunțând la o carieră într-o multinațională a câștigat timp și libertate, care i-au adus multe momente fericite alături de familie.

„Eu am vrut să fiu un om liber. Eu știu că prețul, pe care l-aș fi plătit să lucrez într-o multinațională, nu eram dispusă să îl platesc. Am vrut să fiu liberă. Mulți oameni mă critică și mă ceartă, că nu mi-e rușine de studii și pregăatire, să fac promovari pe Instagram. În sensul în care nu am făcut acea carieră din punctul lor de vedere. E o alegere conștientă facută când am terminat facultatea după ce mi-am făcut stagiul într-o multinațională. Am plecat de acolo și am zis că nu voi face niciodată asta. Am ales libertatea și am avut timp pentru mine, soțul meu, copilul meu, pentru amintirile create, pentru liniștea mentală pe care o am, că mă culc liniștită seara fără să am frica nebuna că am de dat raport, că cineva îmi ia locul, că pot fi dat afară. Mi-am asumat toatea astea, dar am câștigat atât de multe amintiri și liniste, iubire, lucruri.”, a declarat Oana Roman în cadrul emisiunii Ego Life.

Oana Roman și Cerasela Rogen, invitatele Danei Săvuică în ediția cu numărul 27 a emisiunii Ego Life
Oana Roman și Cerasela Rogen, invitatele Danei Săvuică în ediția cu numărul 27 a emisiunii Ego Life

„Am făcut această meserie cu fericire, cu drag”

Oana Roman a practicat meseria pentru care s-a pregătit în facultate timp de mai mulți ani, singură, în România, dar nu și-a mai dorit să continue în această direcție. Ea a mărturisit că a fost furioasă pe oamenii care, deși îi erau apropiați, nu se fereau să o jignească.

„Am fost furioasă pe oamenii care mi-au fost aproape și care m-au tocat și jignit. Dar nu pe munca mea. M-am întors în România în 1999, când meseria mea de PR era necunoscută. Pe atunci se uitau la mine de jos în sus. Eu nu am o frustrare, sunt conștientă, nu am vrut să lucrez cu ei. La câte evenimente organizate de mine singură ați fost voi în 20 de ani?

Am făcut aceaastă meserie cu fericire, cu drag, singură, pentru că mi-am putut permite luxul să fac chestia asta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…