Ce l-a făcut pe Codin Maticiuc să investească în filmul fraților Gogan, Sirenele: ”Este vorba de peste 1 milion de euro!” EXCLUSIV

Codin Maticiuc a făcut echipă cu Andra și Răzvan Gogan pentru ca filmul “Sirenele” să ajungă pe marile ecrane. În exclusivitate pentru Ego.ro, cunoscutul producător ne-a explicat de ce a ales să se implice în filmele pentru copii, dar și câți bani au fost investiți în noul proiect care poate fi urmărit în cinematografe.

Codin Maticiuc, detalii despre filmul “Sirenele”

După ce a dublat vocea personajului Garfield, Codin Maticiuc și-a îndreptat atenția către un alt proiect care poate fi urmărit de toată familia, mai ales de cei mici. Acesta a punctat că s-a implicat în filmul “Sirenele” ca să le demonstreze fiicelor sale, Smaranda și Ilinca, că este producător:

„Fetele mele nu m-au crezut că sunt actor până n-am fost vocea lui Garfield. Nu m-au crezut că sunt producător până la acest film. Nu am putut să le arăt vreun film în care am jucat până la Garfield și niciun film pe care l-am produs până la acesta. N-am putut! Mă întrebau ce produc. Nu aveți voie să vedeți, nu știți voi! Acest film este o demonstrație pentru ca fetele mele să vadă că sunt producător de film. Le-am mai arătat scene, dar un film cap coadă nu am putut să le arăt. Acesta este pentru ele!”

Răzvan Gogan l-a contactat

Răzvan și Andra Gogan au lucrat, inițial, la un produs destinat zonei de online, însă ulterior fratele influenceriței a luat legătura cu actorul pentru a duce totul la nivelul următor. Astfel, Codin Maticiuc a luat decizia de a se implica în filmul celor doi:

„Am intrat în legătură cu Răzvan Gogan, cu fratele ei, care este un băiat foarte muncitor. Mi-au arătat ce au făcut la proiectul de pe online, pus pe YouTube, iar apoi mi-au zis că sunt pregătiți să treacă la pasul următor și să producă un film pentru marile ecrane. Am trecut la un produs premium.”

Câteva scene s-au filmat la el acasă

Aflat alături de fiicele sale, Ilinca și Smaranda, la avanpremiera filmului, Codin Maticiuc a mărturisit că unele scene s-au filmat chiar la el acasă. Cea mai fericită a fost Smaranda, care a putut vedea actorii îmbrăcați în costumele speciale:

„Codin Maticiuc: Povestește-le cum știi că am produs „Sirenele”. Ce am făcut eu? Unde ai văzut sirene pe lângă noi?

Smaranda: În piscina noastră!

Codin Maticiuc: Am avut sirene în piscină pentru niște scene. Unele le-am făcut în bazinul de la Bacău, iar altele s-au filmat în piscină la noi. S-a filmat în 5 locuri, printre care România, Spania, Los Angeles, Grecia.”

Ce buget are filmul

Cât despre buget, actorul a explicat că s-a investit peste un milion de euro pentru ca filmul să fie produs și să ajungă pe marile ecrane. Totuși, acesta este curios să vadă dacă oamenii plătesc ca să urmărească filme destinate și publicului mai tânăr:

„Sincer, din punctul meu de vedere suntem la peste un milion de euro, ceea ce mă sperie pentru că nu știu dacă se recuperează banii din filmele pentru copii. O să vedem acum! Am plecat la acest drum, o să vedem. Dacă nu, fetele o să aibă un cadou foarte frumos de ziua lor. O să le zic la mulți ani, luați acest film!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…