Ce înseamnă când ți se zbate ochiul stâng. Rugăciunea pe care este bine să o rostești imediat

ce inseamna cand ti se zbate ochiul stang

Ce înseamnă când ți se zbate ochiul stâng și ce este bine să faci. În credinţele populare, există superstiții atunci când ți se zbate ochiul stâng sau drept. Ba, mai mult, există și un descântec, pentru a ajuta la rezolvarea problemei. Pe de altă parte, de-a lungul timpului, mai mulți medici au explicate de ce ni se zbate, de fapt, ochiul stâng sau cel drept.

Rugăciune când se zbate ochiul stâng

În tradiția populară există rugăciune aproape pentru toate problemele, însă, atunci când unul dintre ochi vi se zbate, există un descântec. Astfel că, tot ce trebuie să faceți este să faceți cruce peste ochiul care se zbate și să suneți de trei ori: „De te bați de bine, să te bați și mâine; de te bați de rău, ferească-ne Dumnezeu!”. Faceți cruce de-asupra ochiului și repetați fraza de mai sus de trei ori. 

De ce se zbate ochiul stâng

Ei bine, potrivit credinței populare, se spune că atunci când se zbate ochiul stâng, mai ales în cazul femeilor, ceva rău se va întâmpla. Dacă se zbate ochiul drept, atunci ceva bun se va întâmpla. Specialiștii vin însă cu altă explicație.

Medicii cred că, altele ar fi motivele pentru care ţi se „zbate” un ochi. Motivele sunt mai mult. Acestea pot fi stresul, oboseală, tensiunea oculară, anxietatea, consumul de cofeină, alcoolul, alergiile, alimentaţia dezechilibrată şi sindromul ochilor uscaţi. De altfel, acestea sunt cei mai întâlniţi factori în acest caz.

Ce înseamnă când se zbate ochiul stâng la femei

În superstițiile populare, dacă femeilor li se zbate ochiul stâng este semn rău, fie va avea loc un deces în familie, fie pur şi simplu o să-ţi meargă rău o perioadă. De asemenea, dacă se zbate ochiul drept e de bine. Acest lucru poate fi interpretrat ca o naștere ce urmează să aibă loc în familia voastră. Înseamnă că urmează o perioadă foarte bună.  Se spune că, dacă întrebi pe cineva ce ochi ți se zbate și respectiva persoana nu ghicește, înseamnă că lucruri rele urmează să ți se întâmple.

Ce înseamnă când se zbate ochiul drept la bărbați

Spre deosebire de cazul femeilor, care atunci când li se zbate ochiul stâng înseamnă că ceva rău se întâmplă, la bărbați este altfel. Se consideră că „zbaterea“ochiului drept aduc noroc bărbaţilor şi ghinion femeilor, pe când la ochiul stâng înţelesul este opus.

Ce înseamnă când ți se zbate ochiul stâng

Mai mult, dacă se zbate pleoapa superioară, urmează să aveți parte de noroc. Dacă se zbate pleoapa inferioară, înseamnă că acest lucru aduce ghinion.

Ce transmit spasmele oculare în funcție de oră, potrivit tradiției chinezești

Şi chinezii au încercat să descifreze ce transmit spasmele oculare Şi chinezii au încercat să descifreze ce transmit spasmele oculare:

  • 15:00-17:00– Persoana pe care o iubeşti se gândeşte la ţine;
  • 17:00-19:00 –Vei primi o vizită de departe;
  • 19:00-21:00– Te aşteaptă un eveniment mare, unde vei întâlni mulţi oameni;
  • 21:00-23:00– Fereşte-te de probleme!
  • 23:00 -1:00– Vei primi în curând o invitaţie.
  • 1:00 -3:00 – Cineva se gândeşte la ţine mult;
  • 3:00-5:00 – Veşti bune, vei avea parte de un eveniment fericit;
  • 5:00-7:00– Vei avea parte de o perioadă liniştită;
  • 7:00 -9:00– Ai grijă! Ai putea să suferi mici accidente;
  • 9:00-11:00 –Te vei implica într-o ceartă;
  • 11:00-13:00– S-ar putea să ai parte de un necaz;
  • 13:00-15:00– Te aşteaptă o mică bucurie;

Ce spun medicii despre zbaterea ochiului

Medicii susțin că superstițiile legate de zbaterea ochilor nu au nicio legătură cu realitatea. Aceștia spun că că muşchii din locul respectiv au mici spasme care se traduc prin mişcări involuntare în jurul ochiului și se aseamănă oarecum cu cârceii care se pun la picioare şi pot avea cauze comune.

Zbaterea ochiului poate fi determiantă de:

  • lipsa de somn
  • stres
  • oboseală generală sau la nivelul ochilor
  • anxietate
  • exces de cofeină sau alţi excitanţi, precum drogurile sau alcoolul.
  • Miochimia se poate declanşa dacă suferi de alergie sau există un alt factor care irită ochiul, de exemplu uscăciunea.

Ce spun oftalmologii despre zbaterea ochiului stâng sau drept

De asemenea, există oftalmologi care consideră că şi lipsa anumitor nutrienţi poate declanşa spasmele, ca şi în cazul cârceilor. De obicei, nu există un tratament anume pentru „zbaterea“ ochiului, acesta liniştindu-se de la sine dacă te odihneşti sau dacă ai răbdare să fie eliminată din corp toată cofeina pe care ai consumat-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…