Ce amendă riscă șoferii, în 2023, dacă nu au cauciucuri de iarnă la mașină. Apare clar menționat în lege

Ce amendă riscă șoferii, în 2023, dacă nu au cauciucuri de iarnă la mașină

Șoferii trebuie să își echipeze corespunzător mașinile pentru a putea circula în condiții de siguranță pe timp de iarnă. Anvelopele pentru sezonul rece sunt obligatorii atât pentru autovehiculele personale, cât și pentru cele comerciale. Iată ce amendă riști dacă nu ai cauciucuri de iarnă.

Ce amendă riscă șoferii, în 2023, dacă nu au cauciucuri de iarnă

Cauciucurile de iarnă au fost introduse ca măsură obligatorie în legislație pentru a circula în siguranță pe drumurile publice în sezonul rece. Astfel, în OUG 5/2011 este prevăzut faptul că „anvelope de iarnă sunt anvelopele omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992, privind anvelopele autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite CEE-ONU nr. 54, după caz”.

Citește și: Trucul banal pentru ca geamurile mașinii să nu se mai aburească niciodată. Ce e bine să pui în interior, de preferat aproape de geamuri

O controversă întâlnită tot mai des în ultimii ani este cea legată de data la care trebuie schimbate cauciucurile de vară cu cele de iarnă. Deși mulți șoferi sunt de părere că anvelopele pentru sezonul rece ar trebui puse înainte de sosirea lunii noiembrie, în legislație nu este prevăzută o dată anume.

În schimb, legea îi obligă pe șoferi să circule cu anvelope de iarnă atunci când drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Totuși, dacă temperatura scade sub 7 grade Celsius, este recomandat să schimbi cauciucurile.

Cei care nu respectă legea pot primi amenzi usturătoare și se pot trezi chiar și cu certificatul de înmatriculare suspendat. Dacă nu ai mașina echipată corespunzător, poți fi sancționat cu 9-20 de puncte, adică o amendă cuprinsă între 1.300 și 2.900 de lei.

Lanțurile antiderapante sunt și ele obligatorii în cazul vehiculelor de peste  3,5 tone pentru transportul rutier de marfă sau persoane. Acestea sunt obligatorii doar pentru porțiunile de drum acoperite cu zăpadă. Conducătorii auto nu pot folosi însă lanțurile antiderapante pe drum uscat, pentru că ar deteriora carosabilul, iar în astfel de cazuri pot primi amendă.

Cauciucuri all-season sau cauciucuri de iarnă?

Din dorința de a economisi bani și a nu mai pierde timpul prin vulcanizări cu schimbatul cauciucurilor de două ori pe an, mulți români preferă să monteze pe mașini anvelope all-season. Acestea pot fi utile, însă nu în condiții grele de iarnă.

Citește și: Butonul din mașină care te ajută să dezgheți rapid parbrizul. Puțini șoferi știu de el

Deși un set de anvelope all-season poate oferi o tracțiune decentă în zăpadă ușoară și în cazul unor furtuni de iarnă ocazionale, ele nu sunt concepute pentru zăpadă adâncă, gheață și vreme rece (cu temperaturi sub 7 grade Celsius).

Potrivit specialiștilor, anvelopele all-season își pierd aproape de tot eficiența când temperaturile scad sub -5 grade Celsius.

În ceea ce privește anvelopele de iarnă, acestea sunt special concepute pentru condiții prelungite de iarnă, inclusiv zăpadă și polei. Compusul benzii de rulare al acestor anvelope rămâne mai moale și mai flexibil la temperaturi reci. Acest lucru îmbunătățește tracțiunea, manevrabilitatea și controlul atunci când temperatura scade sub aproximativ 7 grade.

În plus, marginile benzii de rulare adânci, late și zimțate ale anvelopelor de iarnă mențin tracțiunea în cele mai aspre condiții. Cu toate acestea, dezavantajul acestor anvelope este că după ieșirea din iarnă, ele trebuie schimbate. Circularea cu cauciucuri de ianră în condiții de vreme caldă va uza foarte repede pneurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…