Cătălina Ponor, prima imagine cu băiețelul ei. Fotografie adorabilă cu micuțul său, în vârstă de 2 luni

Cătălina Ponor, prima imagine cu băiețelul ei

La mai bine de două luni de când a devenit mămică, fosta gimnastă Cătălina Ponor a publicat prima imagine cu băiețelul ei. Tânăra mămică se bucură din plin de acest statut, iar cei care o urmăresc pe rețelele sociale au copleșit-o cu aprecieri și comentarii.

Cătălina Ponor a publicat prima imagine cu bebelușul ei

La finalul anului 2022, Cătălina Ponor a trăit cea mai emoționantă experiență din viața ei. Fosta campioană la gimnastică a născut un băiețel pe care a decis să îl țină departe de ochii curioșilor până acum. Fosta sportivă a fost cât se poate de discretă și în privința sarcinii și a anunțat că urmează să devină mamă când sarcina era destul de avansată.

Citește și: Detaliul pe care nimeni nu l-a observat la nunta Cătălinei Ponor. Cine l-a condus pe Bogdan Jianu către altar

Cătălina Ponor a profitat de ziua de 8 Martie pentru a le face cunoștință fanilor ei cu bebelușul. Fosta campioană a publicat o fotografie în care îl ține în brațe pe micuț și a scris în dreptul ei:

„La mulți ani tuturor femeilor! Fiind mamă la rândul meu, nu pot spune decât că respect în special toate mamele și bunicile pentru tot sacrificiul lor, pentru toată iubirea pe care o primim de la ele, pentru toată grija pe care ne-o poartă în fiecare zi!”.

Cătălina Ponor, prima imagine cu băiețelul ei
Fotografia postată de Cătălina Ponor

Fosta gimnastă, copleșită de comentarii și like-uri

Fotografia a primit câteva mii de aprecieri din partea celor care o urmăresc în mediul online pe Cătălina Ponor, dar și o mulțime de comentarii. Printre cei care au reacționat se numără și fostele colege de la gimnastică ale Cătălinei Ponor: Diana Bulinar și Larisa Iordache.

„La mulți ani, mami!”, „Viitorul campion la gimnastică masculină”, „Ce poză frumoasă”, „Ce frumos să te văd în postura de mămică”, „Te iubeam deja pentru tot ce ești, dar acum ești completă și strălucești din tot sufletul. Felicitări pentru tot!”, „Frumoșilor! La mulți ani, mămică frumoasă!” – au fost câteva dintre comentariile pe care le-a primit Cătălina Ponor din partea fanilor ei.

Citește și: Cu ce se ocupă Larisa Iordache, după ce s-a retras din gimnastică. Renta viageră uriașă pe care o primește de la statul român

Cătălina Ponor s-a căsătorit cu Bogdan Jianu vara trecută. Petrecerea de nuntă a fost una intimă, iar fosta gimnastă a purtat o rochie albă, scurtă. Două luni mai târziu, chiar în ziua în care a împlinit 35 de ani, sportiva a anunțat că este însărcinată, prin intermediul unei postări pe social media. La finalul lunii decembrie, Cătălina Ponor și soțul ei și-au cunoscut bebelușul, despre care prospăta mămică a spus că este cea mai prețioasă și mai valoroasă medalie din viața ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…