Cătălin Măruță, în culmea fericirii: „Mi-am primit cadoul de Crăciun”. Imaginile uimitoare pe care prezentatorul le-a făcut publice

Catalin Maruta in culmea fericirii

Cătălin Măruță și Andra formează un cuplu de mai bine de 15 ani și au împreună doi copii. Chiar dacă sunt extrem de ocupați, cei doi se susțin reciproc în orice ar face, iar recent prezentatorul TV a luat pe toată lumea prin surprindere. Ce l-a făcut pe acesta să spună că și-a primit deja cadoul de Crăciun? Fotografiile pe care le-a publicat vorbesc de la sine.

Cătălin Mărută: „Mi-am primit cadoul de Crăciun”

Andra și Cătălin Măruță sunt alături trup și suflet unul de celălalt, indiferent ce ar face. Artista a dat startul, chiar în ajun de Moș Nicolae, unui turneu național de colinde și întreaga familie i-a fost aproape. Andra a deschis turneul „Vis de iarnă” cu două concerte la Opera Română din București, urmând ca până la Crăciun să cânte și în alte orașe din țară.

Unul dintre cele mai emoționate momente a fost acela când fetița ei, Eva, a urcat pe scenă și a cântat împreună cu artista o melodie în limba engleză. Cătălin Măruță și David le-au urmărit emoționați, după care au urcat pe scenă alături de ele, pentru a le felicita. Prezentatorul TV a publicat pe conturile lui de socializare câteva imagini de la concertul soției sale și a scris în dreptul lor:

„Mi-am primit cadoul de Crăciun: să o văd pe Andra fericită, strălucind pe scena Operei Naționale, după ce a repetat și a lucrat la acest spectacol minunat atâtea săptămâni! Astăzi are loc al doilea spectacol din București, urmează apoi pe 10 si 11 decembrie la Bacău și pe 23 decembrie la Cluj. Eu și David le-am dat flori fetelor, Andrei și Evei, nu am cântat, dar credeți-mă că am avut și noi emoții mari in culise!”

Catalin Maruta in culmea fericirii 1
Andra, Cătălin Măruță, David și Eva

Andra, înconjurată de prieteni pe scena Operei Române

Andra și-a încântat fanii care au venit la concerte, două seri la rând, la Opera din București. Artista a avut câțiva invitați care au cântat alături de ea: Adela Popescu, Dan Bittman, Jorge, Narcisa Suciu, Mario Fresh și Mioara Velicu. Cântăreața a purtat o rochie roșie lungă, de gală, și a accesorizat-o cu bijuterii cu diamante.

„O seară magică aseară, la Opera Română. Odată cu primul concert, a debutat și turneul național „Vis de Iarnă”! Sunt copleșită de mesajele voastre frumoase și de căldura cu care invitații mei speciali au acceptat invitația mea. Vă iubesc si ne vedem din nou în seara asta!”, a scris Andra pe Instagram, după primul concert din turneu.

Jorge, care a urcat alături de ea pe scenă, i-a transmis: „Ești cu adevărat o comoară națională. Te iubim”. Și Mihaela Rădulescu i-a comentat Andrei la postare și i-a scris: „Mi-ar fi plăcut mult să fiu acolo… Vis de artist”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…