Cât timp rezistă piftia și toba la frigider. Puține gospodine știu când trebuie să le arunce, de fapt

Cat timp rezista piftia si toba la frigider

Suntem în a treia zi de Crăciun și, cu siguranță, majoritatea gospodinelor au pregătit pentru familie sau pentru musafiri fel de fel de bucate tradiționale, care de care mai gustoase. Printre acestea se numără piftia și toba. Cele două preparate sunt extrem de delicioase, însă ele ar trebui să fie consumate într-un termen scurt. Asta ca să nu riști să le mănânci stricate. Iată cât timp rezistă, de fapt, piftia și toba la frigider!

Cât timp se ține piftia și toba la frigider, de fapt

În fiecare an, gospodinele de la noi din țară și nu numai pregătesc tot felul de bunătăți pentru masa de Crăciun și de Anul Nou. Din păcate, însă, delicioasele preparate făcute în casă, fără niciun fel de conservanți, sunt într-adevăr mai sănătoase decât cele cumpărate din magazine, dar problema este că nu rezistă foarte mult, nici măcar dacă sunt ținute la rece.

Printre cele mai perisabile produse se numără piftia, dar și toba. În cazul primeia, termenul de valabilitate este cuprins între cinci și șapte zile. În ceea ce privește toba este, de asemenea, valabil cam același termen. Precizăm, totodată, că ambele alimente trebuie depozitate în frigider, dar nu oricum, ci într-un recipient închis etanș.

Cum să prepari cea mai bună tobă de casă

Ingrediente

  • 700 de g de şoric
  • trei bucăţi de urechi de porc
  • 300 de g de piept de porc
  • trei bucăţi rinichi porc
  • două bucăţi picioare porc
  • două bucăţi limbă de porc
  • 400 de g de spată de porc
  • 500 de g de ficat de porc

Condimente:

  • boabe de piper
  • piper proaspăt măcinat
  • foi de dafin
  • două buc de usturoi
  • sare
  • enibahar
  • coriandru

Citește și Cum se face toba de casă. Rețeta tradițională!

Mod de preparare

Pune carnea de porc într-un bol încăpător, după care adaugă apă rece și oţet. Așteaptă circa o oră, apoi pune măruntaiele sub jetul de apă rece. Ulterior, pune într-o oală toate ingredientele pentru toba de casă și așeaz-o pe foc.

Așteaptă să dea în clocot, adună spuma şi apoi pune sarea, foile de dafin şi piperul boabe. Acum, lasă să fiarbă circa două ore. Între timp, ia stomacul porcului și pune-l într-o oală cu apă rece și oţet.

După ce a fiert toată carnea, taie bucăţele mici și amestecă cu sare, piper măcinat şi puţină zeamă în care au fiert. Mai departe, pune toată compoziţia în stomacul curăţat, coase-l, fă câteva găuri cu o croşetă şi pune toba la fiert în apa în care au fiert iniţial ingredientele.

Așteaptă circa o jumătate de oră, apoi scoate toba de porc pe un suport de lemn şi poziționează deasupra alt suport de lemn peste care așază o greutate. Lasă toba de casă să se răcească până a doua zi. Spor la treabă și poftă bună!

Citește și Ce să pui întotdeauna în piftie ca să iasă limpede. Singurul ingredient pe care trebuie să îl adaugi de fiecare dată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…