Cât timp poți ține un sandvici la frigider. După câte zile nu trebuie să îl mai consumi

Cât timp poți ține un sandvici la frigider

Sandvișurile sunt întotdeauna o opțiune rapidă și practică de a servi o gustare. Îți trebuie doar câteva ingrediente, iar sandvișul tău este gata în doar câteva clipe. Există mai multe moduri de preparea a sanvișurilor, dar și o întreagă varietate de ingrediente pe care le poți combina în funcție de gust. Însă indiferent de aceste aspecte, o regulă trebuie respectată cu strictețe: aceea de păstrare în condiții optime ale sandvișului. În caz contrar, mai ales dacă sandvișul conține ingrediente perisabile, riști să te îmbolnăveși.

Cât timp poți ține un sandvici la frigider

Istoria sandvișului începe în secolul al XVIII-lea, deși există o legendă potrivit căreia înțeleptul rabin evreu Hillel cel Bătrân ar fi inventat acest preparat după sărbătorile Pascale, când s-a gândit să înfășoare o bucată de carne de miel într-o turtă matzah.

De atunci, ingredientele au devenit tot mai variate, iar creativitatea și-a spus cuvântul în evoluția rețetelor. Și astăzi se păstrează ideea de a folosi diverse umpluturi între două sau trei felii de pâine.

Însă dacă există resturi de sandviș pe care totuși vrei să le consumi mai târziu, este indicat să le pui imediat la frigider pentru a nu-și pierde prospețimea și svoarea. Deși nu este indicat să le consumi mai târziu de a doua zi, mai ales în cazul celor cu maioneză sau legume, sanvișurile pot fi păstrate în frigider până la trei zile. În cazul în care sandvișul are ingrediente perisabile, este indicat să le păstrezi la o temperatură de 5 grade Celsius sau mai mică.

Cum se păstrează sandvișurile cu firimituri în frigider?

Pentru a păstra gustul și prospețimea sandvișului este important să îl înfășori în hârtie de bucătărie care să îl acopere complet, astfel încât să nu se usuce și să reziste mai mult timp și mai apoi să îl pui în frigider.

Rețetă Club Sandwich

Și pentru că tot vorbeam de ingrediente și rețete diferite de sanvișuri, una dintre cele mai populare în întreaga lume este Club Sandwich. Pregătit pentru prima dată în New York, la Union Club, acest aperitiv extrem de gustos este și astăzi prezent în meniurile de pe întreg mapamondul.

Pentru a-l prepara ai nevoie de doar câteva ingrediente:

  • 3 felii de pâine feliată
  • carne de curcan sau pui, pregătită pe grătar sau la cuptor și marunțită – aproximativ o ceașcă
  • 4 felii de bacon
  • 1 roșie
  • 2 felii de cașcaval de dimensiunea celor de paine
  • salată verde

Mod de preparare

Se taie carnea fâșii mici, se feliază roșiile și se rumeneșete puțin baconul în tigaie. Întrucât vei avea trei straturi de pâine, asigurăt-te că dozezi bine ingredientele. Nu contează ordinea în care le pui. Pâinea o poți folosi ca atare, dar pentru un plus de savoare este recomandat să o părjești înainte. După ce ai pus toate ingrediantele, fixează sandvișul cu o scobitoare. Îl poți consuma cu roșii cherry sau murături.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…