Cât rezistă friptura de miel la frigider. Nu o mai consuma dacă a trecut această perioadă

cum se păstrează friptura de miel

Sărbătorile sunt un prilej de a ne întâlni cu prietenii, cu familia și desigur, să ne bucurăm de mâncărurile festive. Dar nimănui nu-i place să arunce mâncarea și de aceea este necesar să cunoaștem bune practici pentru păstrarea a ceea ce rămâne de la masa de Paște.

Ce trebuie să știi, dacă vrei să ții friptura de miel la frigider

În acest sens, sunt câteva reguli de siguranță alimentară pe care ar trebui să le cunoaștem:

  • Carnea gătită trebuie refrigerată la 2 ore după preparare. După aceste două ore, începe zona de pericol care favorizează creșterea microbilor patogeni.
  • Zona de pericol- Creșterea bacteriilor în alimente se produce la temperaturi cuprinse între 4 și 65 0C. Așadar, orice aliment rece, precum salatele, trebuie păstrat la temperaturi sub 4 0C. În consecință, orice masă caldă, cum ar fi friptura de miel, trebuie încălzită la o temperatură peste 65 0C. În orice alt caz, trebuie respectată regula de 2 ore descrisă mai sus.

Cum se păstrează carnea de miel, proaspătă sau gătită?

Carnea de miel, pe lângă faptul că are un conținut ridicat de proteine, este un aliment foarte bogat din punct de vedere al vitaminelor din complexul B, zinc, fier și mangan. Carnea de miel, care poate fi preparată în multe moduri diferite de gătit, se deteriorează în scurt timp atunci când este depozitată în condiții necorespunzătoare și poate provoca toxiinfecții alimentare atunci când este consumată în acest mod.

Păstrare carne crudă de miel

  • După cumpărare, se recomandă păstrarea cărnii în ambalajul original la frigider, la o temperatură de până la 4 grade Celsius.
  • Carnea tocată sau tăiată în cubulețe mici poate fi păstrată la frigider până la două zile de la cumpărare, iar bucățile mai mari (cotlet, pulpă, semicarcase) rezistă, în frigider, până la 3-5 zile
  • Carnea de miel proaspătă poate fi congelată până la 4 luni, în cazul carcaselor sau bucăților mari de carne, acestea pot fi păstrate la congelator, pentru 6-9 luni.
  • O altă metodă de conservare a cărnii de miel este conservarea prin sărare, la borcan. În acest mod, carnea de miel poate fi păstrată timp de 3-4 luni, cu condiția ca ambalajul să fie închis etanș, iar carnea să fie acoperită de sare.
  • Desigur, mai sunt metodele clasice de conservare prin afumare, uscare, în untură, etc.

Vezi și Ce condimente se pun la carnea de miel. Secretul pentru a ieși savuroasă și gustoasă

Păstrare friptură de miel

Timp de 3-4 zile friptura de miel poate fi păstrată la frigider, atâta timp cât respectați câteva reguli de bază de igienă:

  1. Păstrați friptura în recipiente puțin adânci  astfel încât să se răcească uniform și întotdeauna închideți bine capacul.
  2. Puneți carnea la frigider, la 2-3 ore după ce a fost gătită/prăjită
  3. Încălziți bine friptura înainte de a o consuma. Dacă ceva miroase sau are un gust ciudat, se aruncă imediat.

Carnea prăjită se poate păstra la congelator aproximativ 1 lună.

  1. Păstrați-l în recipiente puțin adânci, astfel încât să înghețe uniform.
  2. Congelați carnea la 2-3 ore după gătire/coacere
  3. Dezghețați carnea în frigider, niciodată afară. Reîncălziți bine friptura înainte de a consuma. Dacă ceva miroase sau are un gust ciudat, se aruncă imediat.

Idei de refolosire a fripturii de miel

  • Sandvișuri: Puteți tăia bucata slabă de carne (pulpă) în felii subțiri și o puteți adăuga  într-un sandviș combinat cu muștar și legume.
  • Salate: puteți adăuga bucăți de carne in salatele de legume cu sau fără ou fiert, adăugând dressing-uri pe bază de iaurt și/sau muștar. Puteți folosi iaurt cu conținut scăzut de grăsimi, muștar și apoi amestecați până la omogenizare (aproximativ 2:1) sau puteți face o vinegretă pe bază de muștar, oțet alb sau lămâie și ulei de măsline.  

Vezi și Cum se marinează carnea de miel. Trucuri utile pentru o friptură de Paşte delicioasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…