Care este pluralul cuvântului oțet. Milioane de români nu știu

Limba română e foarte frumoasă, însă uneori ne surprinde și chiar ne pune în situații incomode. Întâlnim această situație atunci când nu știm care este pluralul anumitor cuvinte. Este bine să știm întodeauna ce și cum folosim cuvintele, mai ales în contexte în care putem avea de suferit. Astăzi o să îți explicăm care este forma corectă a cuvântului „oțet”. Milioane de români nu știu.

Pluralul cuvântului oțet

Limba română provine din romanizarea populațiilor antice din bazinul Dunării de jos care, așa cum ne-o spun Herodot și ceilalți autori antici, erau traco-dace, iar ulterior această limbă a fost influențată de limbile slave, greacă, maghiară și altele din împrejurimi. Cert este că limba română s-a format pe baza tuturor popoarelor cu care țara noastră a avut de a face.

De-a lungul timpului, după ce s-a implementat învățământul și lumea a început să se culturalizeze, s-a aflat că din literele alfabetului latin se pot forma tot felul de cuvinte și propoziții. Desigur, asta se întâmpla de mult timp deja, însă abia mai târziu s-a ajuns la înțelegerea deplină a limbii române.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul „oțet” este definit astfel: „Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant”. Forma de plural este oțeturi, formă de care nu mulți știu.

Pluralul cuvântului făină, un mister

Limba română este foarte grea pentru străini, dar uneori chiar și conaționalii întâmpină dificultăți în a formula cuvinte sau în a se exprima corect în limba nativă. Nu puține sunt cuvintele ale căror forme de plural le dau bătăi de cap.

Spre exemplu, există mulți români care nu știu care este forma corectă de plural a cuvântului „făină”. Făina este, după cum știm cu toții, un ingredient care nu lipsește din bucătăria niciunei gospodine. Acest produs alimentar se obține prin măcinarea semințelor de cereale și este folosit la prepararea pâinii, a prăjiturilor, a pastelor și nu numai. Termenul simplu este cunoscut, dar puțini sunt cei care îi știu forma corectă de plural.

Conform Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române, forma corectă de plural a cuvântului „făină” este „făinuri”, fiind și singura variantă acceptată. Termenul provine din latinescul „farina” și este un rezultat al asimilării „r”, „n” și apoi „n” → „n”, evoluție fonetică atestată de var. (arh.) „fărină”, „fănină” (Banat), „fărină” (meglenoromână), „farirę” (istroromână).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…