Camelia Mitoșeru, gospodina modernă! Ce spune despre femeile care nu fac cozonacul ”de casă”, ca pe vremuri! EXCLUSIV

Camelia Mitoșeru

Camelia Mitoșeru este, în ciuda vârstei, o femeie modernă. Se bucură la maximum de avantajele tehnologiei, dar, totuși, nu a uitat de lucrurile care țin de tradiție. Și, acum, de Paște, le poate îmbina cât de bine se poate.

Camelia Mitoșeru, despre gospodine și Paște: ”Astea mai tinere sunt și mai deștepte”

Când vine vorba de ceea ce trebuie să facă o gospodină, de Paște, Camelia Mitoșeru e categorică. Și, culmea, deși adoră să gătească și își amintește cum, pe vremuri, în comunism, gătea noaptea pentru că ziua nu aveau gaze, nu ține ca femeile să își petreacă timpul ”la cratiță”, de Sărbători.

”Acum, când vorbim de gospodine, totul depinde de vârstă. Acum, astea mai tinere sunt și mai deștepte. Ele comandă, scapă de muncă. E adevărat, nici nu prea au timp, sunt cu munca, cu știu eu xce… Dar, dacă tot câștigă un ban, de ce să nu scape de corvoadă?! Jos pălăria pentru cine poate să nu gătească și să fie doar nevastă. La noi, astea mai bătrânele, sau, mă rog, mai în vârstă, gătitul e și plăcere. Pentru mine, de exemplu, este o pasiune gătitul”, spune, în exclusivitate pentru EGO, Camelia Mitioșeru.

Paștele, serbat la distanță de Mihai Mitoșeru

Camelia și Mihai Mitoșeru sunt, ca mamă și fiu, extrem de apropiați. Și, de cele mai mult eori, sărbătorile și le petrec împreună. Acuml acesta însăp, Camelia și Mihai sunt nevoiță să stea departe unul de celălalt, de Paște. Dar, normal, vedeta TV a avut grijă să compenseze supărarea mamei cu un cadou, de Iepuraș, cât se poate de inspirat și care ar face orice femeie să zâmbească fericită.

”Mihai e plecat în Italia, unde are spectacole, și nu fac Paștele cu el. (…) Eu nu mi-am cumpărat nimic de Iepuraș, dar mi-a luat Mihai. Mi-a luat o gentuță aurie, de firmă, și acum i-am zis să îmi cumpere și pantofi. Ceva la gentuța aia, că e foarte drăgălașă și îmi trebuie ceva nou la gentuța aia. Iar acum, că e plecat, îmi cumpără când se întoarce.

Pe 23 aprilie e și ziua mea, că sunt Georgeta Camelia. Trebuia să fiu doar Camelia, dar dacă am venit pe lume chiar de Sfântul Gheorghe, părinții mi-au pus și numele de Georgeta. Iar Mihai vine chiar de ziua mea, are avion noaptea, așa că mă serbez pe 24 aprilie. Oricum, noi vorbim de trei ori pe zi la telefon. E un copil de excepție”, ne-a mai spus Camelia Mitoșeru.

Care este secretul ciorbei de miel ca la ”mama Camelia” acasă

Chiar dacă Mihai este plecat, Camelia Mitoșeru nu va fi singură de Paște. A invitat rude pe la ea, iar ceea ce le va pune pe masă este de natură să stârnească oricui pofta de mâncare. Mai ales că, spune mama lui Mihai Mitoșeru, are câteva secrete când vine vorba de preparatele culinare tradiționale.

”O să vină niște nepoți pe la mine, și fac Paștele cu nepoții. Le pregătesc de toate. Ouă roșii, pască – dar din aia fără aluat – am o bucată de carne superbă pentru friptură și am comandat carne de miel pentru ciorbă. Asta le gătesc… Cu drobul nu mă omor, dar e cât vrei la magazin.

Ciorba pun toate verdețurile astea minunate. Ceapă verde, lobodă, lobodă roșie, leușean, puțin orez. Așa se face ciorba de miel, fără morcov, fără albitură.. Se face doar cu verdețuri și se drege, la sfârșit, cu ouă și smântână. La friptură pun și un păhărel de vin. Și am citit undeva, o să încerc, să pun și un păhărel de tărie, că frăgezește”, spune, pentru EGO, Camelia Mitoșeru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…