Antrenorul care revine la Vocea României. Va împărți scaunul cu Theo Rose, schimbare majoră în emisiunea de la Pro TV

Schimbare spectaculoasă în emisiunea Vocea României, de la Pro TV, ajunsă la al 11-lea sezon. Un nou antrenor celebru va reveni în juriu, alături de Theo Rose, proaspăt devenită mămică.

Vocea României revine cu un nou sezon și noi schimbări memorabile

Timp de 10 sezoane uluitoare, scena de la Vocea României a vibrat pentru telespectatori! Cele mai intense emoții ale concurenților și antrenorilor au fost împărtășite cu cei din fața televizoarelor, care, alături de participanți, și-au ținut respirația înainte de cele mai importante decizii. Decizii care, sezon de sezon, au schimbat destine. Povestea Vocea României continuă cu sezonul 11, ce aduce noi strategii și schimbări într-o alianță memorabilă: Horia Brenciu și Theo Rose în scaunul dublu.

„Sezonul 11 Vocea României ne găsește altfel pe toți. Pe mine mă găsește tânără mamică, însoțită de un tânăr domn cu experiența multor sezoane de Vocea, pe care publicul abia l-a așteptat să revină în echipă: Horia Brenciu. Mă leagă multe amintiri de Horia. Este unul dintre oamenii care au crezut cel mai mult în mine și l-am sunat adesea pentru câte un sfat sau o părere sinceră. Vocile ni se potrivesc perfect. Mai rămâne să vedem cum ne potrivim în alegeri. E o combinație care sperăm să ne ofere toată libertatea și inspirația în creație pentru acest sezon”, a spus Theo Rose.

Nici Horia Brenciu nu s-a lăsat mai prejos și și-a expus cea mai sinceră părere cu privire la colaborarea pe care urmează să o aibă în cadrul emisiunii cu frumoasa cântăreață. Aceasta a devenit mama unui băiețel perfect sănătos pe 14 iunie 2023, care a primit num ele Sasha. Artista și tatăl celui mic, regizorul Anghel Damian, trăiesc o frumoasă și controversată poveste de dragoste de anul trecut. Totuși, mediatizarea diversă nu i-a deranjat pe cei doi din a-și duce planurile pentru o viață împreună mai departe.

„Pentru mine, o invitație la Vocea României ca antrenor este o mare bucurie! Am participat la 4 ediții, din care am câștigat 2. Chiar mi-era dor să trăiesc la maxim fiecare apăsare de buton și întoarcere de scaun! Nu mai vorbesc de voci… ? Când am aflat că voi fi pe același scaun cu Teodora, m-am bucurat și mai tare. După un podcast cu ea, anul trecut, la „LUCRURI SIMPLE” și după colaborarea pe piesa „DACĂ AI ȘTI”, Vocea României, alături de Theo e o continuare absolut firească!”, a spus Horia Brenciu.

Filmările pentru sezonul 11 Vocea României vor începe în curând iar viitorii concurenți, dar și juriul, deja se pregătesc pentru emoțiile pe care urmează să le simtă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…