ANM anunță vreme extremă în România! E alertă de cod portocaliu și galben pentru toată țara

ANM anunta vreme extrema in Romania

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis pe parcursul nopții de luni spre marți, 1 – 2 aprilie, un cod galben și unul portocaliu de vreme rea. Potrivit acestora, vijeliile și vântul puternic vor face prăpăd în mai multe zone de la noi din țară. A fost transmis chiar și un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației. Iată care sunt județele vizate!

România, sub cod portocaliu și galben

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben valabilă pentru mai multe județe din România. Tototdată, aceștia au anunțat și un cod portocaliu de vreme rea.

Conform specialiștilor ANM, se așteaptă vânt puternic, cu viteze în general de 80…85 km/h, în județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț și Botoșani, iar mai ales după-amiaza și în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila și zona continentală a județelor Constanța și Tulcea.

În schimb, în zonele montane, la altitudini mari, rafalele vor depăși 120 km/h. Avartizarea este valabilă începând de marți de la ora 8:00 și până la ora 18:00.

Aceste județe menționate mai sus se vor afla sub avertizare Cod portocaliu, iar restul României va fi sub avertizare Cod galben.

Recomandări de la ISU pentru cetăţeni

În urmă cu puțin timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a transmis faptul că va fi Cod Portocaliu de vânt în București și în Ilfov. De asemenea, a venit cu câteva recomandări pentru cetățeni:

  • evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
  • sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
  • închideți ferestrele locuinţelor şi altor categorii de construcţii;
  • nu atingeți stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ.

Te-ar mai putea interesa și Cum va fi vremea în minivacanța de 1 mai și Paște. ANM nu are vești tocmai bune, la ce să ne așteptăm de sărbătorile pascale!

Mesaj Ro-Alert de vreme extremă trimis bihorenilor

În această dimineață, bihorenii au primit un mesaj Ro-Alert, prin care sunt avertizați asupra condițiilor meteo. Acestora li s-a recomandat să evite deplasările, fiindcă urmează intensificări puternice ale vântului.

”Avertizare meteo – INTENSIFICARI PUTERNICE ALE VANTULUI, care vor depasi 80-85 km/h, Perioada de manifestare 02.04.2024, intre 06:35 – 09:00. Evitati deplasarile si luati masuri de adapostire si autoprotectie!”, este mesajul trimis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Te-ar mai putea interesa și Cu ce se ocupă acum Victor Slav. “Am trecut cumva la un alt nivel”. Ani buni a prezentat rubrica meteo de la Pro TV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…