Am o relație cu un bărbat însurat și sunt gravidă. Și soția lui așteaptă un copil

Am o relatie cu un barbat insurat si sunt gravida. Si sotia lui asteapta un copil

O aventură s-a transformat în cea mai frumoasă poveste de dragoste. Cu fiecare întâlnire m-am îndrăgostit și mai tare de el, deși știam că este însurat și că relația noastră nu are viitor. Iar acum sunt însărcinată cu el.

Nu mi-a păsat că este însurat

În vara lui 2023, plictisită să mai stau în casă, am decis să ies cu o prietenă în Centrul Vechi, ca să mai treacă timpul. În acea seară, în locul barmanului, pe care îl știam de mult timp, a apărut un bărbat înalt, cu ochi verzi și cu gropițe. Când a zâmbit, am știut că va fi ceva între noi doi. Un sentiment tare plăcut, pe care nu îl pot explica în cuvinte.

Din vorbă în vorbă, mi-a spus că este căsătorit și nevoit să aibă două joburi, pentru că nu se mai descurcă deloc cu banii și…urmează să devină tată, nevasta lui fiind însărcinată. Recunosc că mărturisirea lui m-a întristat. Îmi doream enorm să fie singur, nicidecum căsătorit și un viitor tătic.

Cu toate astea, nu mi l-am mai putut scoate din gânduri. Mă gândeam nonstop la el și mă legam de orice pretext ca să vorbim. Era evident că și el mă plăcea. Asta mi-a dat curaj să îl invit la mine acasă, la un pahar de vin. Nu are rost să descriu ce a urmat pentru că e simplu de dedus. De atunci suntem împreună și încerc să mă „mulțumesc” cu el doar o dată pe săptămână, când poate lipsi de lângă soția lui pe motiv că e seara băieților.

Ne-am împăcat când am aflat că sunt însărcinată

Cu timpul, am început să devin extrem de geloasă pe soția lui. Deși eu sunt amanta, îmi este ciudă că are tot ce nu am eu, adică pe el! Îi fac crize de gelozie, însă el se amuză că, totuși, avem o vârstă și nu mai e cazul de așa ceva (el are 47, iar eu 36).

Tocmai gândul că nu poate fi al meu m-a ofticat atât de tare încât, înainte de sărbători, i-am scris că ne despărțim. Însă, între Crăciun și Revelion am început să mă simt tot mai rău, vomam tot ce mâncam. Am exclus din prima ideea unei sarcini, pentru că ne-am protejat de fiecare dată. Dar surpriză…sunt gravidă!

În ziua în care mi-am făcut testul de sarcină m-am umflat de plâns. Cum să cresc copilul fără tată? Ce îi voi spune când mă va întreba de tatăl lui?! Deoarece nu mai suportam să sufăr singură, l-am anunțat că sunt însărcinată, iar reacția lui m-a lăsat mască. Mi-a scris că bagă divorț, pentru că nu poate trăi fără mine.

Citește și Vreau să mă despart de iubitul meu, dar nu am unde să mă duc. Casa în care locuim e cumpărată de amândoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…