Am ajuns din iubită amantă. Tocmai am aflat că partenerul meu urmează să devină tată

Am ajuns din iubită amantă

Mă aflu în cea mai ciudată situație din viața mea. Nici nu știu cum să încep. Totul părea că merge bine în relația mea, însă acum am ajuns din iubită amantă. Mi-e greu să accept, dar mi-e greu și să renunț la el.

Am suferit o traumă majoră

Adevărul este că am contribuit și eu puțin la crearea acestei situații. Eu am 42 de ani, iar iubitul meu 38. El nu a mai fost căsătorit, însă eu am fost. I-am spus încă de la bun început că nu mai vreau să mă căsătoresc și în niciun caz, nu îmi doresc copii. Am trecut printr-o traumă majoră când bebelușul meu a murit la naștere, în urmă cu mulți ani. Nu am reușit niciodată să depășesc acel moment. De altfel, s-a atunci produs și ruptura în căsnicia mea și nu ne-am revenit niciodată. Doi ani mai târziu ne despărțeam amiabil.

Am crezut atunci că viața mea e sfârșită, că nu mai am niciun motiv să trăiesc și am fost la un pas de a pierde totul, inclusiv viața. Însă a apărut actualul meu iubit, care atunci venea la magazinul meu. Eram pe punctul de a-l închide, pentru că nu mă mai puteam ocupa de el. Nu mai aveam nici personal. Chiar dacă era un mic magazin de îmbrăcăminte pentru bărbați, aveam nevoie de o vânzătoare să mă ajute.

Ajunsese să vină zilnic pe la magazin, doar să vorbim. Așa a aflat că urma să închid, pentru că nu mă mai descurcam. El a început să-mi dea diferite idei, pe care am încpeut să le pun îm practică. Încet, încet, lucrurile au început să se schimbe. Apoi abia așteptam să vină. Er deja consilierul meu, îi spuneam amuzată.

Nu mi-am mai dorit copii

Evident că s-a legat o relație înte noi și am fost foarte fericiți împreună. Dar eu nu depășisem trauma pe care a suferit-o, iar de câte ori vorbea despre căsătorie și copii, eu deveneam ca un arici. Nici nu se punea problema să accept. Îi spuneam mereu că dacă vrea un copil, să-și găseasc una mai tânără și să-l facă. Pe mine nu m-ar deranja. Dar eu una nu mai voiam să trec prin asta.

Relația noastră avea deja aproape trei ani, însă eu tot nu reușeam să am confortul emoțional pe care îl doream. Parcă tot mă temeam că ceva rău s-ar putea întâmpla. Apoi au început discuțiile, iar după câteva luni de certuri intense ne-am despărțit. Am suferit amândoi, eu am fost distrusă, însă el a răspuns altfel la această despărțire. Și-a găsit în foarte scurt timp o nouă iubită.

Am ajuns din iubită amantă

Nu a durat prea mult, pentru că  – spune el – nu mă putea uita și se gândea la mine tot timpul. Așa că după câteva săptămâni ne-am împăcat. Însă după încă vreo câteva săptămâni, acea tânără l-a anunțat că va fi tătic. Asta ne-a dat din nou peste cap. Știu că am avut o mare parte din vină că s-a ajuns aici. De asemenea, eu l-am împins să se întoarcă la acea tânără și să facă ceea ce trebuie să facă. Adică să fie un tată pentru copilul lui. Dar ea i-a pus acum condiții, și a pretins să se căsătorească dacă vrea să-și vadă copilul. Amenința că, altfel, îl declară cu tată necunoscut și nu-i va permite să-l vadă niciodată.

Însă nici chiar asta nu a fost sificient ca să-l țină departe de mine. S-a căsătorit, băiețelul lui urmează să se nască în curând, dar noi continuăm să ne vedem. Nu știu cât va dura asta, nu știu cum vor evolua lucrurile. Nu am nici cea mai vagă idee ce voi face în viitor. Cert este că am ajuns din iubită amantă. Și mi se pare cea mai dubioasă situație. Sentimentele mele sunt extrem de confuze acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…