Alina Ceușan, mesaj puternic despre violența împotriva femeilor: „Iubirea nu este de ajuns”. INTERVIU EXCLUSIV

Alina Ceușan retro future violență lecție de viață

În contextul în care cuvântul „femicid” se aude tot mai des, iar 30 de femei au fost ucise în România de la începutul anului, Alina Ceușan, în colaborare cu Avon și fundația Friends for Friends, a lansat colecția „Înflorește”, dedicată educației emoționale și prevenirii abuzurilor în relații. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Ego, Alina ne-a dezvăluit ce a motivat-o să se implice în proiect, dar și ce a învățat ea, de-a lungul anilor, despre relații și ce vrea să transmită mai departe copiilor săi.

Alina Ceușan: „Vrem să fim schimbarea pe care ne-o dorim în lume”

De la începutul lui 2025 și până în iulie, 30 de femei au fost ucise în România. Teodora Marcu și Anda Giurcă sunt doar două dintre cazurile cunoscute. În semn de solidaritate, au fost organizate proteste în Piața Victoriei, iar în mediul online s-a tras un semnal de alarmă asupra „femicidului”, cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor.

Cei și cele care au o voce puternică în spațiul public au ales să vorbească despre acest subiect dureros, dar atât de actual. În acest context, Alina Ceușan, alături de Avon și fundația Friends for Friends, a lansat o colecție dedicată educației emoționale și prevenirii abuzurilor.

În exclusivitate pentru Ego, influencerița — mamă a doi copii, un băiat și o fată — a povestit ce a determinat-o să ia atitudine. A vorbit despre lecțiile învățate până la 33 de ani și despre cum arată, pentru ea, o relație sănătoasă.

Reporter Ego: Ce te-a motivat să faci această colecție?

Alina Ceușan: Dacă am fi avut genul ăsta de resurse emoționale și educaționale când eram la vârsta primei iubiri, cred că multe lucruri ar fi arătat diferit pentru generația mea. Tocmai de asta ne implicăm: pentru că vrem să fim „schimbarea pe care ne-o dorim în lume”. Colecția RETRO FUTURE x AVON nu e doar despre un tricou cool – e despre a pune o conversație importantă pe piept, la propriu.

100% din profitul obținut din vânzări merge către proiectul „In a Relationship” al fundației Friends for Friends, care educă tinerii despre relații sănătoase. Tricourile se pot cumpăra pe retrofuture.ro și în magazinele RETRO FUTURE.

Cum a învățat Alina Ceușan să aibă încredere în ea

Reporter Ego: Ce înseamnă pentru tine să „crești” într-o relație?

Alina Ceușan: Să crești într-o relație înseamnă să te simți văzut, încurajat, dar și provocat uneori, cu blândețe, să devii o variantă mai bună a ta. E despre sprijin, dar și despre oglindă.

Reporter Ego: Cum ai învățat tu să ai încredere în tine?

Alina Ceușan: Pas cu pas, greșind, învățând, testând limite. Mult din încrederea mea vine din relațiile sănătoase din jurul meu: prieteni, partener, copii, care mă susțin, dar nu mă menajează neapărat.

Reporter Ego: Ai un ritual care te ajută în acest sens?

Alina Ceușan: Scriu. Când simt că mă îndoiesc de mine, scriu ce simt. Asta mă ajută să-mi recunosc gândurile și să-mi amintesc cine sunt.

Reporter Ego: Ce te ajută pe tine să „înflorești” chiar și în momentele dificile?

Alina Ceușan: Încerc să mă întorc la ce e simplu: copiii mei, natura, respirația. Și am învățat să cer ajutor, nu e o slăbiciune, ci o formă de curaj.

„Iubirea nu e de ajuns”

Reporter Ego: Care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat din relațiile trecute?

Alina Ceușan: Că iubirea nu e de ajuns dacă nu vine și cu respect, comunicare și granițe sănătoase.

Reporter Ego: Cum îți dai seama că o relație este sănătoasă?

Alina Ceușan: Când mă simt în siguranță să fiu eu însămi, cu bune și cu rele, și când și celălalt are același spațiu.

Reporter Ego: Ce sfat ți-ai fi dorit să primești în adolescență?

Alina Ceușan: Că nu trebuie să mă fac mică pentru ca altcineva să se simtă mare. Și că pot spune “nu” fără să fiu rea.

Ce sfaturi le va da Alina copiilor săi

Reporter Ego: Ce sfaturi o să le dai tu copiilor tăi pentru a te asigura că au relații sănătoase?

Alina Ceușan: Să vorbească despre ce simt. Să nu se teamă de conflict, dar să-l abordeze cu respect. Să știe că limitele nu strică relațiile – le protejează.

Reporter Ego: Care sunt lucrurile peste care îi vei spune fetei tale să nu treacă niciodată? Dar fiului tău?

Alina Ceușan: Fetiței mele îi voi spune că nu trebuie să accepte niciodată lipsa de respect doar ca să fie plăcută. Fiului meu, că puterea nu înseamnă control, ci grijă față de ceilalți și de sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…