Alimente pentru un păr frumos și sănătos. Se va observa o îmbunătățire clară

Alimente care protejează părul vara

Este binecunoscut faptul că, vara, părul nostru are de suferit dacă ne expunem în mod constant la razele ultraviolete. Însă pentru a combate efectele negative ale radiațiilor și a reda strălucirea poadoabei capilare trebuie să fim atenți la ce mâncăm. Potrivit specialiștilor, există mai multe alimente care ajută în acest sens și care nu ar trebui să nu ne lipsească din meniu.

Alimente pentru un păr frumos și sănătos

Având în vedere faptul că părul este constituit în principal din proteine, regenerarea acestuia depinde de cantitate de proteine consumată, astfel încât să se creeze celule noi și sănătoase la nivelul firului de păr. De asemenea, este important de șitut că organismul uman poate produce doar 11 din cei 20 de aminoacizi necesari pentru un păr sănătos. Restul de aminoacizi suntem nevoiți să îi procurăm din alimentație.

„Și aici intervine rolul important al dietei” – atrage atenția nutriţionistul Lygia Alexandrescu, potrivit Antena3.

„Dacă aceasta este bogată în carbohidrați și grăsimi și săracă în proteine, vitamine și minerale, părul va avea de suferit. În schimb, o dietă echilibrată, bogată în proteine, vitamina A, C și E, acid foli, beta-caroten și zinc, va ajuta corpul să producă un păr sănătos”, completează specialistul.

Așadar, o dietă echilibrată înseamnă practic să includem în mesele noastre zilnice alimente precum pește, ouă, carne, produse lactate, cereale integrale, legume și fructe. Pentru un aport și mai mare de vitamine și minerale îți poți administra, la recomandarea medicului, suplimente.

Alimente care protejează părul vara
Alimente care protejează părul vara

Ce alimente trebuie să incluzi în dietă

În opinia nutriționistului, pentru a avea un păr sănătos și strălucitor trebuie să respecți următoarea schemă nutrițională:

  • Consumă proteine de calitate: carne de curcan sau pui bio, pește gras, ouă, lactate fermentate;
  • Consumă cereale integrale, nuci și semințe;
  • 50% din dietă să fie formată din fructe și legume proaspete;
  • Adaugă în dietă alimente bogate în sulf și siliciu, precum ceapa, brocoli și varza;
  • Consumă alimente bogate în biotină, spre exemplu: drojdie de bere, orez brun și cartofi dulci;
  • Consumă cereale care conțin semințe de in, pentru că furnizează acizi grași esențiali

Alimente de evitat

Există însă și alimente pe care trebuie să le evităm dacă vrem să avem un păr sănătos. Potrivit nutriționistului, cafeaua și ceaiul negru inhibă absorbția mineralelor cu rol esențial pentru un păr sănătos. Ca lichide trebuie consumate 6-8 pahare cu apă plată, ceai din plante și sucuri naturale neîndulcite de fructe.

De asemenea, și consumul de alcool trebuie evitat. Acesta dilată vasele de sânge și astfel crește circulația sangvină spre țesuturi, inhibând absobția vitaminelor.

„În același timp, trebuie înțeles faptul că o schimbare bruscă a obiceiurilor alimentare, nu va conduce la un rezultat spectaculos imediat. Însă dacă schimbările se mențin în timp, se va simți o îmbunătățire clară în ceea ce privește sănătatea și aspectul părului.”, a precizat Lygia Alexandrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…