Adrian Alexandrov, prima reacție după ce Elena Udrea a fost reținută: „Să simtă copiii voștri durerea pe care o simte fetița mea, că i-ați luat mama abuziv de lângă ea”

Adrian Alexandrov, prima reacţie după ce Elena Udrea a fost reţinută Foto: Facebook

Iubitul Elenei Udrea a reacționat după ce aceasta a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Adrian Alexandrov aseamănă justiția din România cu Inchiziția și spune că soția lui a fost „executată”.

„Trăim vremuri în care Constituția României nu mai înseamnă nimic pentru unii dintre cei care aplică legea, așa că au ajuns să condamne selectiv, sau la ordin!

Din ce în ce mai des simțim parcă o reîntoarcere în timp unde inchiziția își făcea simțiți colții. Un astfel de caz este și cel al Elenei Udrea care a fost pusă zilele trecute în fața unui complet de judecată demn de secolul mai sus amintit, iar personajele care aveau obligația de a veghea și aplică legea au devenit niște veritabili inchizitori (unii mai moderni ce-i drept, dar metehnele sunt aceleași)”, scrie el pe rețelele de socializare.

Adrian Alexandrov, prima reacție după ce Elena Udrea a fost reținută

Potrivit lui, Elena Udrea „avea dreptul de a-i fi admisă contestația”. De asemenea, spune el, „și de a-i fi rejudecată cauza de un complet legal constituit. I s-a refuzat, deși în TOATE cazurile similare au fost admise.(ex: Dan Șova, V. Ponta, Iulian Bădescu, Șerban Pop, Horia Simu etc)”, mai arată el.

De asemenea, bărbatul acuză ICCJ că „încalcă ConstituțiaRomâniei, dând curs unei decizii a CJUE, contrar deciziei Curții Constituționale a României”. „Președintele completului de judecată Ana Hermina Iancu ( magistrală decizia ei), a stabilit că trebuie REJUDECATĂ cauza, dar ceilalți magistrați criminali și anume: Oana Burnei, Dan Andrei Enescu, Anca Mădălina Alexandrescu și Alina Ioana Ilie care au dat decizia ILEGALĂ, trebuie excluși din magistratură”, mai acuză el.

Adrian Alexandrov  mai reclamă că fetița lui suferă după ce mama a fost luată „abuziv” de lângă ea.

„La final, i-aș întreba pe inchizitorii mai sus amintiți, dacă tot se pricep la toate… cum ar trebui să îi explic fiicei mele de ce mama ei nu e astăzi lângă ea? Nu v-aș dori niciunuia dintre voi, să simtă copiii voștri durerea pe care o simte fetița mea, că i-ați luat mama abuziv de lângă ea, pentru a două oară! 2018 Costa Rica vă spune ceva? După 3 luni de pușcărie, ați eliberat-o tot prin decizia voastră, a fost o greșeală, o eroare, nu? Și dacă nu aveți copii, v-aș dori să aveți cât mai mulți, să simțiți și voi iubirea adevărată dintre un părinte și propriul copil.”

Apel la justiția divină

În final, partenerul de viaţă al Elenei Udrea face apel la justiția divină.

„Ps: Mai există un for decizional care nu a fost luat în calcul de către falnicii aplicatori ai justiției, este vorba de justiția divină, de ea nu veți scăpa niciodată, e mereu dreapta și nu judecă strâmb că voi!”

Elena Udrea a fost condamnată de Înalta Curte de Casație la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Decizia e definitivă. Instanța a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…