Adevărul a iesit la iveală. Motivul pentru care prințul William nu-l poate ierta pe fratele său, Harry. De ce s-au certat, de fapt

Adevărul a iesit la iveală. Motivul pentru care prințul William nu-l poate ierta pe fratele său, Harry

După înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, William și Harry au făcut un armistițiu. Se pare însă că acest pact s-ar putea să se încheie în curând, deoarece Prințul de Wales pur și simplu nu-l poate ierta pe Prințul Harry.

Prințul William este în continuare foarte rănit de comportamentul lui Harry, pentru că și-a atacat propria familie prin multiplele declarații făcute. Potrivit expertului regal Katie Nicholl, autoarea cărții „The New Royals: Queen Elizabeth’s Legacy and the Future of the Crown”, este puțin probabil ca noul Prinț de Wales să-și ierte fratele, chiar dacă au fost uniți la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a.

Adevărul a iesit la iveală. De ce prințul William nu-l poate ierta pe fratele său, Harry

Potrivit lui Katie, William „s-a așteptat întotdeauna ca Harry să-i fie alături” și a existat un plan pentru ca „frații să lucreze împreună și să se sprijine unul pe altul”. Și, în timp ce William era supărat că Harry a renunțat la îndatoririle regale, seniorii au părăsit Anglia”.

Katie a explicat că „William pur și simplu nu-l poate ierta pe Harry, nu doar pentru comportamentul său și pentru ceea ce a făcut, ci pentru cum a făcut-o.” Ea a adăugat: „Întotdeauna a crezut că Harry va fi omul lui de bază. Slavă Domnului că o are pe Kate lângă el, altfel ar fi singur.”

Regina Elisabeta a II-a a suferit din cauza deciziilor Prințului Harry

Expertul regal a subliniat, de asemenea, că Prințul William a remarcat modul în care Regina Elisabeta a suferit din cauza deciziei luată de Prințul Harry. Regina a rămas „profund rănită” de decizia lui Harry și a lui Meghan de a demisiona din funcția de membri seniori ai Familiei Regale și de a se muta la Los Angeles. De asemenea, un alt moment care i-a pricinuit dezamăgirea, a fost refuzul lor de a accepta o invitații în Marea Britanie. Majestatea Sa organizase o ultimă petrecere în pijama cu toți nepoții și strănepoții ei.

„Regina a fost, de asemenea, dezamăgită când Harry și Meghan nu s-au întors în Marea Britanie în august cu Archie și Lilibet.  Acolo găzduia o petrecere în pijama anuală la Sandringham cu nepoții și strănepoții ei”, menționează Nicholl.

Totuși, același biograf regal asigură că William și Kate sunt ușueați că ducele și ducesa de Sussex nu mai fac parte din familia regală. Astfel simt că pot evita toată drama care se învârtește în jurul lor. O altă sursă a confirmat că Prințul William și Kate au fost uşuraţi că „drama a dispărut. ” Cu toate acestea, până în ziua de azi, William încă nu-și poate ierta fratele.

Între timp, regele Charles are încă sentimente și sprijin față de Harry. Un prieten a mărturisit că „este rănit și dezamăgit, dar a spus întotdeauna că dragostea lui pentru Harry este necondiționată”. Totodată, este și dornic să-și cunoască nepoții.

Citește și ce i s-a interzis lui Meghan Markle chiar în ziua care a murit Regina. Gestul l-a înfuriat pe Prințul Harry

sursă foto: instagram.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…