Adevărul a ieșit la iveală. Cine a dopat-o, de fapt, pe Simona Halep. Vinovatul a fost descoperit

Cine a dopat-o de fapt pe Simona Halep

Au trecut mai bine de două luni de când Simona Halep a fost acuzată de dopaj. Sportiva luptă pentru a-și face dreptate, iar avocații ei se pare că au obținut o victorie importantă în dosar. Aceștia au descoperit cine a dopat-o, de fapt, pe Simona Halep. Vinovatul și-ar fi recunoscut deja fapta.

Răsturnare de situație în cazul Simonei Halep

De când a aflat că a fost depistată pozitiv la un test anti-doping, Simona Halep a început o luptă pentru dreptate. Sportiva trebuie să dea explicații în fața unei comisii specializate și a apelat la o echipă de avocați pentru a-și pregăti apărarea. Până când tribunalul independent unde se judecă speța va da un verdict, sportiva este suspendată provizoriu și nu poate participa la competiții profesioniste de tenis.

După descoperirea Roxadustatului în corpul Simonei, au început să apară tot felul de teorii și speculații. S-au conturat numeroase ipoteze cu privire la felul în care substanța interzisă ar fi ajuns în organismul ei. Au existat inclusiv speculații în legătură cu persoanele care ar fi putut-o sabota, însă niciuna dintre teorii nu s-a concretizat până acum.

Recent, avocații Simonei Halep au făcut progrese importante în acest caz. Potrivit România TV, echipa angajată de sportivă ar fi descoperit cine este vinovat de dopajul Simonei.

Cine a dopat-o de fapt pe Simona Halep
Avocații au descoperit cine a dopat-o pe Simona Halep

Cine a dopat-o, de fapt, pe Simona Halep

Avocații Simonei nu au dezvăluit identitatea persoanei, dar spun că aceasta și-ar fi recunoscut vina. Ar putea fi un martor-cheie în dosarul care se va judeca la Londra, în cazul în care va merge să dea declarații.

Avocatul Adrian Cuculis susține că, dacă este adevărat, specialiștii angajați de Simona Halep trebuie să demonstreze că nu au influențat în niciun fel persoana care și-a recunoscut fapta.

„În mod clar nu putem să precizăm că după sute de teste de dopaj și atâtea zeci de titluri de campion totul s-ar fi datorat unor substanțe interzise, iar faptul că o altă persoană a recunoscut că a dat acest medicament ce conținea Roxadustat, vine și face o asemenea declarație, bineînțeles că poate să aibă un dublu sens.

(n.r. – despre persoana care ar fi dopat-o pe Simona Halep) Fie a apărut în acest moment fiindcă este prielnic pentru anchetă și bineînțeles cu raportare la ceea ce v-am spus mai sus apare ca o cauză de exonerare de răspundere, fie realmente această persoană și-a dat seama de greșeala pe care a făcut-o și atunci a ales cumva să iasă și să spună adevărul.

În tot cazul, proba despre care vorbim este probată cu declarația acelui martor sau acelei persoane. Dar în același timp s-ar putea face, și probabil că s-ar fi dispus, expertiză cu privire la cât de mult poate și a influențat rezultatul Simonei Halep acest medicament interzis”, a spus Adrian Cuculis, potrivit Wowbiz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…