Adela Popescu, ajutor uriaș din partea lui Mihai Constantinescu în drumul său spre succes: „A locuit la noi în casă, era un copil adorabil!” EXCLUSIV

Adela Popescu și Mihai Constantinescu au fost prieteni de suflet

Adela Popescu, solistă, actriță și vedetă PRO TV, îi poartă o imensă recunoștință regretatului Mihai Constantinescu, solistul care a ajutat-o să se lanseze în muzică. Mai mult, timp de doi ani, Mihai și prima lui soție, Mihaela, au găzduit-o în casa lor din București, răsfățând-o ca pe propriul lor copil. Referitor la acea perioadă frumoasă, despre care cu atât de multă emoție a povestit recent Adela, ne-a vorbit și Mihaela Constantinescu, în interviul exclusiv pentru Ego.ro.

Adela Popescu își amintește cu emoție de regretatul Mihai Constantinescu
Adela Popescu își amintește cu emoție de regretatul Mihai Constantinescu

Adela Popescu: „Mihai Constantinescu m-a primit la el în casă, mi-a compus melodii și mi-a cumpărat haine!”

Adela Popescu este solistă, actriță și vedetă PRO TV. La început de drum artistic, a beneficiat însă și de o puternică susținere, din partea solistului care îi descoperise talentul muzical, inegalabilul Mihai Constantinescu. Despre importantul ajutor primit la debut, Adela a povestit, cu emoție, într-un interviu pentru Trinitas.ro:

„Mihai Constantinescu m-a determinat să vin la București. Eram în tabără, la mare. A avut un concert, iar eu am luat microfonul și am zis că vreau să cânt. I-a plăcut foarte mult și mi-a cerut contactul. Mi-a zis că am talent şi că mă poate ajuta. Mi-a compus melodii. Am dormit nopți întregi la el în casă, mi-au cumpărat haine. Nu a fost doar un mentor profesional, a fost alături de mine din toate punctele de vedere”.

Mihai Constantinescu, alături de Adela Popescu pe scenă
Mihai Constantinescu, alături de Adela Popescu pe scenă

Ce spunea Mihai Constantinescu, despre Adela Popescu: „Cânta… rupere, mai ales la vârsta ei!”

Dar și Mihai Constantinescu o lăuda, în interviurile sale televizate, înainte să părăsească această lume. O cunoscuse pe Adela pe Litoral, la un spectacol:

„Am cunoscut-o la Năvodari. Avea 11 ani și am auzit-o cântând. Am rămas fascinat. Cânta…rupere, mai ales la vârsta ei”.

După decesul cântărețului, în urmă cu doi ani, Adela a postat pe Facebook o fotografie cu ei, dintr-un trecut cu multe amintiri, dar și câteva versuri de suflet:

„Te rog să revii, Înger de lumină / Fă-mi de mai poți viața mai senină / Te rog să revii, dă-mi secretul vieții / Și du-mă-n zbor, într-o lume de vis, spre necuprins…”. Mulțumesc. Îmi pare rău”.

Mihai Constantinescu și Mihaela Constantinescu, prima lui soție
Mihai Constantinescu și Mihaela Constantinescu, prima lui soție

Mihaela Constantinescu: „Eu și Mihai am fost precum părinții ei. Am fost fericiți împreună!”

Mihaela Constantinescu, prima soție a lui Mihai Constantinescu, femeia care de altfel a fost marea dragoste a solistului, ne-a povestit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre copilul Adela:

„Ne-am bucurat atunci de prezența ei, ne-am comportat la momentul respectiv precum părinții ei, precum ar fi fost copilul nostru. Am cunoscut-o pe Adela când era foarte mică… în clasele primare… a venit și a locuit la noi pentru o perioadă lungă de timp. Un copil adorabil și talentat, care ne-a încântat cu prezența ei. Am fost o familie fericită împreună și ne-am bucurat de fiecare zi. Astăzi, de câte ori o văd, îmi amintesc de acea perioadă minunată”.

Adela Popescu (sus stânga), momente de neuitat alături de Mihai Constantinescu
Adela Popescu (sus stânga), momente de neuitat alături de Mihai Constantinescu

Mihai Constantinescu a ajutat-o la debut și pe Andreea Bălan. „Nu voi uita binele pe care mi l-a făcut!”

Dar și Andreea Bălan, o altă cântăreață de top, îi este recunoscătoare lui Mihai Constantinescu. Ea a postat un mesaj de mulțumire pentru artistul care a descoperit-o, pe când, copil fiind, bătea la porțile afirmării:

„Am apărut prima oară la tv la vârstă 10 ani, datorită lui Mihai Constantinescu, care m-a remarcat la un spectacol pentru copii în Ploiești și în acea zi mi-a urat să devin o mare cântăreață. Anii au trecut și eu nu am uitat niciodată binele pe care mi l-a făcut și nici cuvintele pe care mi le-a spus atunci. Mereu i-am fost recunoscătoare. Mihai a pierdut lupta cu viață și sunt profund îndurerată…A plecat un om minunat, talentat și un bun prieten. Șlagărele sale, în schimb, vor fi nemuritoare și îți mulțumim pentru muzică”, scria Andreea Bălan pe pagina sa de Facebook, după decesul lui Mihai Constantinescu, survenit pe 29 octombrie 2019, în urma unor probleme cardiace.

Mihai Constantinescu, alături de Andreea Bălan
Mihai Constantinescu, alături de Andreea Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…