5 culori pe care nicio femeie nu ar trebui să le poarte la o nuntă. Reguli de aur pe care trebuie să le respecți

Ce culori să nu porți la o nuntă

Nunta este un eveniment special în viața oricărei persoane, iar atunci când suntem invitați să participăm la ceremonie sau la petrecerea de nuntă, este important să ne comportăm cu respect și să urmăm regulile de etichetă. Una dintre aceste reguli se referă la culorile pe care le purtăm. Deși în mod tradițional există o singură culoare pe care doar mireasa o poartă, astăzi există mai multă libertate în ceea ce privește alegerea nuanțelor. Însă, pe lângă alb, există alte câteva culori pe care nicio invitată nu ar trebui să le poarte la o nuntă. Iată 5 dintre ele și motivele pentru care este bine să le evitați:

Alb

Acesta este, în mod evident, prima culoare pe care trebuie să o evitați la o nuntă. Există o regulă nescrisă a nunților, care spune că nicio invitată nu trebuie să eclipseze mireasa purtând o rochie albă. Acesta este unul dintre cele mai importante sfaturi pe care ar trebui să le urmați. Întrucât albul este culoarea tradițională a miresei, acesta nu ar trebui purtat în nicio circumstanță.

Nuanțe nude sau fildeș

Nuanțele de fildeș, alb murdar, ou de rață, vanilie, etc, deși nu sunt tocmai alb, sunt destul de apropiate și pot crea confuzie, așa că nu le folosiți. Unele mirese apelează chiar la aceste nuanțe, pentru a ieși din tradiționala rochie albă. De asemenea, încercați să stați departe de orice imprimeuri sau modele florale în care predomină culoarea alb.

Nuanțele pastel

Nuanțele pastelate, precum bleu, roz pal sau vernil deschis, trebuie purtate cu precauție extremă, pentru că poate în timpul zilei arată bine, dar în fotografii, mai ales în cele făcute noaptea, ar putea părea că purtați o rochie albă, la fel ca mireasa.

Culori strălucitoare, metalice

Dacă participați la o nuntă lejeră sau în timpul zilei, evitați să purtați ținute prea exagerate sau prea strălucitoare, va părea că doriți să acaparați atenția. Dacă nunta este formală sau de gală, rochiile strălucitoare pot fi potrivite, doar nu exagerați și nu purtați ceva care ar putea fi interpretat ca rochie de mireasă.

Vezi și Culori cu care să nu combini niciodată roșul. Va fi un adevărat eșec vestimentar

Negru

Cu excepția cazului în care nunta se desfășoară seara sau pe timp de noapte, culoarea neagră a ținutei este acceptată. Altfel, purtarea ei integrală la o nuntă poate transmite un mesaj greșit și poate părea nepotrivit pentru un eveniment atât de festiv.

Vezi și Culorile pe care să nu le porți la un interviu de angajare. Îți poartă ghinion, nu mulți știu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…